O nouă curățare a operelor din Ansamblul Monumental ,,Calea Eroilor”, de la Târgu-Jiu

1092

Curățarea depunerilor, chituirea ori plombarea unor zone în care apa stagnează, și aplicarea unui tratament de biocidare! Acestea sunt o parte dintre intervențiile care vor avea loc asupra operelor brâncușiene de la Târgu-Jiu. Intervențiile au debutat de ieri și se vor finaliza la sfârșitul lunii viitoare.

Începând cu data de 15 octombrie 2020, în baza prevederilor Proiectul cadru de urmărire în timp/mentenanță – stabilire proceduri pentru activitatea de urmărire în timp/mentenanță și intervenții la Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” şi a Avizului Ministerului Culturii nr. 270/CA/2020, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” demarează procedura de intervenție de urgență asupra componentelor artistice din piatră din cadrul Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Municipiul Târgu-Jiu.
Serviciile de proiectare și execuție a lucrărilor sunt asigurate de firma SC MoldRestCom SRL, în baza contractului încheiat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, în calitatea sa de administrator al Ansamblului brâncuşian, valoarea contractului fiind de 156.929,50 de lei. Echipa de lucru este compusă din șapte restauratori, dintre care trei specialiști atestați de Ministerul Culturii, coordonatorul echipei fiind drd. Ionel Gemănar, restaurator piatră, specialist atestat MCC. Acesta este absolvent al UNARTE București, Facultatea de Istoria și Teoria Artei, specializarea Conservare-restaurare, unde de altfel activează în calitatea sa de cadru universitar. ,,Menţionăm totodată că, operațiunile care se vor executa în cadrul acestui proiect sunt o primă fază a procesului de resaturare a întregului Ansamblu brâncuşian şi vor cuprinde, în primul rând, documentația de specialitate a intervenției, precum şi activităţi de cercetarea preliminară a operelor, de curățare a depunerilor neaderente prin mijloace uscate, tratament de biocidare, chituirea și plombarea selectivă a zonelor lacunare în care stagnează apa, tratament de biocidare preventivă, verificarea etanșeității acoperișului la partea superioară a lintoului de la Poarta Sărutului. Data limită de finalizare a lucrărilor este 30 noiembrie 2020”, a transmis conducerea Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare ,,Constantin Brâncuși”, prin intermediul unui comunicat de presă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here