Am afirmat public de nenumărate ori că justiţia română are o mare problemă : subordonarea magistraţilor faţă de politic şi servicii secrete. Şi dacă în anumite dosare, îi puteam doar bănui pe procurori sau judecători de “aranjamente”, confirmarea “subordonării” a venit în momentul în care, printr-o sentinţă a Curţii de Apel Bucureşti, mapele profesionale ale magistraţilor au fost secretizate.
Este foarte clar în acest moment că statutul de ofiţeri sub acoperire, în vechea Securitate al unora dintre aceştia, nu trebuia să iasă la iveală. Se vede de la o poştă, că în ultimii 20 de ani, la Parchetul General, clarificarea probelor care nu convin securităţii post – decembriste într-un dosar anexat, a devenit o practică. Astfel, adevărul dosarelor grele din categoria Strict Secret de Importanţă deosebită ( Revoluţia din 1989, Mineriade, Ţigaretele 1,2,3, Omar Hayssam şi dosarele de contrabandă cu armament), fiind ascuns de ochii iscoditori ai opiniei publice. Nu de puţine ori, inculpaţii nu ştiau de ce erau arestaţi sau chiar judecaţi. Adevăraţii vinovaţi pentru faptele încadrate la crimă organizată rămân nepedepsiţi, ba chiar sunt promovaţi la conducerea ţării. Şi dacă tot veni vorba despre scandalul Ţigareta 2, vă pot spune că partea secretizată a cazului se numea Dosarul nr. 18. Inculpaţii şi avocaţii acestora aflând despre existenţa acestuia, de abia cu o şedinţă de judecată înainte de a se pronunta sentinţa instanţei de la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Ca să nu spună că nu au ştiut, inculpaţilor şi avocaţilor li s-a arătat preţ de 15 minute, fiecare transcriere telefonică secretă.
Într-una dintre aceste stenograme era vorba de o convorbire telefonică între Dumitru Popescu, reprezentantul firmei de brokeraj Quick Aero Service ( aparţinînd celebrului contrabandist Shimon Naor ) şi directorul companiei aeriene bulgare Air Sofia, dl. Rumen Draganov. La acea dată, Draganov mai deţinea şi o importantă funcţie în guvernul bulgar, iar surse din serviciile secrete (care eliminaseră unele paragrafe din transcrierile dosarului 18) spun că bulgarul mai avea o calitate. Dădea cu subsemnatul la Serviciul de Informaţii Externe. Într-un alt paragraf obliterat din dosarul 18, Draganov atrăgea atenţia că valoarea mărfii transportate pe aeronavă era cu mult mai mare decât cea din acte, ceea ce însemna că nu era vorba de ţigări. Şi dacă nu au fost ţigări, atunci ce a fost, de s-au folosit în operaţiune agenţi SIE sub acoperire? În aceeaşi stenogramă, Draganov continua discuţia telefonică, manifestându-şi îngrijorarea cu privire la lungimea pistei aeroportului. Orice pilot ştie că este mai greu de decolat decât de aterizat, atunci când avionul este plin.
În cazul Ţigareta II, la decolarea de pe Baza ’90 (din data de 17.04.1998), martorii spun că avionul IL-76 a rulat de la bretela platformei militare pâna la capul pistei, după care a întors avionul ca să folosească toată lungimea ei. Procurorii au trecut cu vederea că în acea zi, avionul, teoretic gol, practic plin cu arme de contrabandă, s-a desprins cu greutate de pe pistă. Piloţii aeronavei primiseră verde de la serviciile secrete şi nu numai. Oare cine conducea Ministerul Transporturilor la acea dată şi de ce persoana respectivă nu a intrat în vizorul procurorilor ?
Eduard Ovidiu Ohanesian
