LA ANIVERSARĂ – Ion Căpruciu – 73

612

Scriam cândva că omului Ion Căpruciu i-a fost dragă cartea de mic copil. Normal, după ce-a învăţat la Brădiceni să buchisească. Îl remarcase şi învăţătorul lui, parcă Ion Buligan dacă nu mă-nşel. Ai cărui copii erau învăţăceii buni şi revistele create de el. Şi, veţi vedea, în puţine cuvinte, cum de-a ajuns el însuşi să scrie cărţi.

Intrat la Şcoala Medie Tehnică de contabilitate, cu masă, casă şi haine de la stat, avu parte doar de-un trimestru de bine. Se desfiinţă şcoala şi se văzu repartizat la actualul Liceu Tudor, ca Şcoală Medie nr. 1 din Târgu-Jiu. Numai că aici, din cauza greutăţilor familiei şi a cotelor la stat, nu-l mai lăsă taică-su. Că n-avea bani. Un an a păzit oile şi vacile, iar un alt învăţător – Pantelimon Goga l-a bătut la cap pe ăl bătrân, cum că copilul acesta trebuie să meargă mai departe: „Nu vezi că şi cu oile citeşte-ntruna?”
A făcut Şcoala de Meserii Peştişani, specialitatea tâmplărie, apoi liceul seral. Tot la Tudor. Şi o facultate ca lumea la zi – psihologia – în Iaşiul marilor iubiri al Eminescului. Pasiunea lui pentru scris l-a făcut să trimită poezii la rubrica „Atelier” a României literare. Şi uite-aşa, la debutat poetul cu cei mai mulţi emuli, şi el fără copii, Geo Dumitrescu. Din mantaua căruia se trage şi Ion Căpruciu, cel obligat de rigorile vremii să semneze cu pseudonimul Constantin Dochian. Cu care-a şi debutat editorial.
Retras – din primăvară până-n toamnă – la Brădiceni, ţăranul poet şi publicist de marcă îşi duce iernile actuale ale vieţii la Bucureşti. Cu condeiul în mână trimite Gorjeanului – în care-a debutat la 17 ani – memorii şi poezii câte nu putem noi publica. Are, între timp, şi vreo cinci volume de poezie. Deşi nu-l interesează Uniunea Scriitorilor.
Nea Ion Căpruciu, să mă ierte că-i zic aşa din respect, deşi nu are decât zece ani mai mult decât mine, trudeşte la o nouă carte – „Amintiri din Casa Amintirilor – o parte din minunatele povestiri fiind trimise spre iubiţii lui cititori din Gorj. Cititorii Gorjeanului!
La încherbarea celor 73 de cotolani – mă feresc de cuvântul primăveri – îi dorim un munte de Sănătate, un Ocean de Fericire şi un Jii de Bogăţii. Spirituale. Să nu vă gândiţi la altceva. Acum, la anul şi La mulţi ani!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here