Justiţia băsistă, cu oiştea-n gard!

354

Dacă avem Justiţia de azi, una creată după chipul şi asemănarea lui Traian Băsescu – cel căruia justiţia aleasă de el pe sprânceană i-a albit dosarele -, nu avem voie să uităm promisiunile electorale mincinoase cu care acesta şi-a îmbrobodit electoratul.

Nu doar pe profesori dar şi pe aceia care-au crezut în pretinsa lui luptă pentru dispariţia ori micşorarea corupţiei. Cu opt ani şi mai bine în urmă, cam de prin decembrie 2004, candidatul Traian Băsescu promitea stârpirea corupţiei. Numai că devenit preşedinte pentru întâia oară el s-a străduit şi chiar a reuşit să ducă, precum nu ne-am fi aşteptat, exact corupţia pe „cele mai înalte culmi”, ca să folosim un citat din epoca aceluia pe care-l copiază prost – Nicolae Ceauşescu. Nu degeaba i s-a spus ba dictator, ba Ceauşescu al II-lea. S-a bazat pe serviciile de informaţii şi aservirea procurorilor şi a judecătorilor. Cu încredere oarbă în fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, pretinsă reformatoare a justiţiei din România şi, mai nou, pârâcioasă la Uniunea Europeană, am ajuns unde-am ajuns. Mai apoi, a strâns câteva mandate de ministru al Justiţiei un oarecare avocat Cătălin Predoiu, susţinut pe faţă de Traian Băsescu. Pe motiv că are relaţii la Uniunea Europeană, unde-i cunoscut, şi ne vom bucura de un raport pe Justiţie – celebrul MCV – favorabil. În realitate, Cătălin Predoiu este văr cu Elena Udrea şi nu are nicio legătură cu Uniunea Europeană ori Comisia Europeană.
Iată că noul Raport al Comisiei Europene recunoaşte că s-au făcut niscaiva progrese în Justiţie, dar România ar trebui să facă mult mai mult pentru statul de drept. Nu pentru „statul de drepţi” cu care ne-a obişnuit dictatorul Traian Băsescu, pe bună dreptate botezat Guvernatorul Coloniei numită încă România. În care maghiarimea din Ungaria – şi mă refer la liderii ei, precum Viktor Orban ori şeful Parlamentului de la Budapesta – se plimbă prin Transilvania ca la ei acasă. Alimentând teza „autonomiei teritoriale”, pe care se zice că Traian Băsescu le-ar fi promis-o celor de la UDMR. Comisia Europeană mai susţine că deşi respectarea Constituţiei şi a hotărârilor pronunţate de Curtea Constituţională băsistă a fost restabilită, nerespectarea independenţei sistemului judiciar şi instabilitatea cu care se confruntă instituţiile judiciare rămâne o sursă permanentă de îngrijorare.
Raportul este unul lung şi încă, pe alocuri, ambiguu. Se mai subliniază importanţa numirii unui nou procuror generale şi a unei noi conduceri la DNA, care să se bucure de încrederea opiniei publice şi care să facă dovada independenţei, integrităţii şi profesionalismului necesare pentru obţinerea unor rezultate concrete în COMBATEREA CORUPŢIEI! Ori de fiecare dată Traian Băsescu a declarat că-i mulţumit de el însuşi, fără a-şi reproşa ceva. Başca faptul că nici după referendumul pierdut, dar „câştigat la masa verde, ca-n fotbal!”, semnează pacte de coabitare/neagresiune verbală ce nu le respectă!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here