Încep înscrierile pentru repartizarea la liceu

1430

Noi emoții pentru absolvenții de gimnaziu, de această dată legate de completarea corectă a fișele pentru admiterea la liceu. Prima etapă de înscriere în clasa a IX-a începe astăzi, iar viitorii liceeni vor afla dacă au intrat sau nu la unitatea de învățământ dorită pe 10 iulie.

Potrivit calendarului admiterii la învățământul liceal pentru anul școlar 2020-2021, perioada 2 – 8 iulie este rezervată completării opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic. Completarea acestor fișe trebuie făcută cu mare atenție deoarece orice opțiune greșită poate duce la o repartizare nedorită. Candidații trebuie să completeze pe fișa de înscriere codurile opţiunilor pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire dorite, de la cea mai dorită opţiune spre cea mai puţin dorită. Este foarte important ca această ordine de completare a opțiunilor să fie respectată pentru că prima opţiune este şi prima luată în considerare pentru fiecare elev.

Repartizarea în licee, pe 10 iulie
Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a va avea loc pe 10 iulie și se va face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile candidaţilor, înscrise în fişa de opţiuni. Media de admitere, în baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la examenul de evaluarea națională (80%) și media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%). Potrivit ierarhiei mediilor de admitere, publicată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, avem patru absolvenți de gimnaziu care vor intra la liceu cu media 10. La nivelul județului nostru se mai înregistrează 186 de medii între 9.50 și 9.99, 283 de medii între 9 și 9.49, 313 de medii între 8.50 și 9, 348 de medii între 8 și 8.49, 291 între 7.50 și 7.99, 202 între 7 și 7.49, 194 între 6.50 și 6.99, 187 între 6 și 6.49, 181 între 5.50 și 5.99, 168 între 5 și 5.49 și 696 de medii sub 5.

Depunerea dosarelor de înscriere se va face pe 13 iulie
După ce vor afla la ce liceu au intrat, candidații trebuie ca, în perioada 13 – 20 iulie, să transmită sau depună la unitatea de învățământ la care au fost repartizați dosarele de înscriere. Pentru realizarea unei planificări privind accesul persoanelor în unitatea de învățământ, în scopul depunerii dosarului de înscriere, părintele/reprezentantul legal trebuie să exprime intenția de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă. Depunerea dosarelor se poate realiza și prin poștă, cu confirmare de primire, sau prin e-mail, documente scanate. În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, cartea de identitate și certificatul de naștere se depun în copie. Candidaților care au transmis dosarele de înscriere prin poștă sau e-mail li se va comunica, telefonic sau prin e-mail, situația înscrierii. În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, candidații/părinții/reprezentanții legali ai acestora au obligația de a prezenta în format fizic, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, documentele care au stat la baza înscrierii în învățământul liceal, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor. Prezentarea de înscrisuri false se pedepsește conform legii și atrage pierderea locului obținut prin fraudă. Pe 21 iulie este programată transmiterea de către unitățile de învățământ liceal de stat a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere, iar perioada 22 – 24 iulie este rezervată rezolvării de către comisia de admitere județeană a situațiilor apărute după etapa de repartizare computerizată.

A doua etapă de admitere începe pe 24 iulie
O a doua etapă de admitere la liceu va începe pe 24 iulie și se va desfășura după următorul calendar: 24 iulie – afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților romi, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă; 27 iulie – înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă; 28 -29 iulie – desfășurarea/echivalarea probelor de aptitudini sau de verificarea cunoștințelor de limbă modernă ori maternă; 24 – 30 iulie – primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, precum și a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut Evaluarea Națională; 30 iulie – 3 august – repartizarea computerizată a candidaților.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here