Încă 30 de zile de arest pentru traficanţii de Xanax

651

Cei patru gorjeni care au ajuns la jumătatea lunii trecute în spatele gratiilor, fiind acuzați de trafic de droguri de risc, încătușarea lor producându-se după ce au avut loc mai multe descinderi în Gorj, Olt, Vâlcea și Sibiu, au primit o prelungire a arestului preventiv. Potrivit Tribunalului Gorj, cei patru inculpaţi, Dumitru Marius, ScorneaVasile-Alin, Brebenică Elvis şi Dumitru Petrişor, vor mai sta după gratii încă 30 de zile, perioada de reţinere expirând abia pe 15 decembrie.

Potrivit DIICOT Gorj, procurorii instituţiei au solicitat ieri prelungirea măsurii arestării preventive pentru cei patru, din județele Olt, Vâlcea, Sibiu şi Gorj infractorii își procurau medicamente ce au în componența lor conținut stupefiant, conform legislației în vigoare, Xanax-ul fiind un astfel de medicament. Tot procurorii au arătat că membrii rețelei apelau la depozitele unor farmacii sau chiar la fabrici de medicamente existente la Cluj și Iași, după care Xanaxul era comercializat în Suedia şi Norvegia.
sentinta“Comprimatele erau comercializate, de alţi membrii ai grupării, pe teritoriile Suediei şi Norvegiei, în scopul folosirii ca droguri în combinaţie cu alte substanţe, cu preţuri cuprinse între 1 – 3 Euro/ comprimat. Cu ocazia acţiunii flagrante care a avut loc(..) pe raza oraşului Târgu – Jiu, a fost găsită cantitatea de 6000 de pastile ce au în componenţă substanţe cu conţinut stupefiant. Cu ocazia perchezitiilor au fost ridicate 18.750 de pastile cu conţinut stupefiant precum si suma de 40.000 lei”, au comunicat, luna trecută, procurorii la sfârșitul perchezițiilor.
Arestaţi după percheziţii, traficanţii ar fi fost puşi în libertate după data de 16 noiembrie, dar ieri procurorii DIICOT au cerut şi au şi obţinut prelungirea măsurii arestului preventiv, acesta urmând să expire abia la jumătatea lunii viitoare.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here