În dosarul examenelor aranjate de la ISU Gorj,

370

deschidereÎn scandalul examenelor aranjate pentru posturile vacante de subofiţeri, izbucnit la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, în 2007, învinuiţii sunt cu un pas mai aproape de o sentinţă definitivă şi irevocabilă.

Şi asta deoarece, colonelului ISU Gorj, Laurenţiu Sîrbu, colonelului în rezervă al Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Silviu Băluş şi poliţistului de la Novaci, Gheorghe Popescu, magistraţii Curţii de Apel Craiova le-au respins apelul făcut împotriva condamnării cu închisoarea care le-a fost dat, pe fond, de către judecătorii Tribunalului Gorj. Cei trei, în continuare salariaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), mai au o singură cale de atac, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă nu condamnarea, pentru fiecare, la câte 3 ani de închisoare, va rămâne în vigoare.

În cursul anului 2007, IGSU, prin structurile sale teritoriale, a organizat concursuri pentru ocuparea unor posturi în cadrul etapei a II-a de profesionalizare a personalului instituţiei, concomitent cu trecerea în rezervă a militarilor în termen. În cadrul concursului organizat de ISU Gorj, Laurenţiu Nicu Sîrbu, în prezent lucrător al instituţiei având gradul de căpitan, a fost desemnat preşedinte, respectiv secretar al mai multor comisii de evaluare. În acest context, în perioada martie-august 2007, Gheorghe Popescu, în prezent tot agent al Poliţiei Novaci, a pretins de la mai mulţi candidaţi sume de bani şi foloase materiale în valoare totală de 30.060 lei, din care a primit bani şi foloase materiale în valoare de 14.460 lei. În schimb, acesta a intervenit pe lângă actualii inculpaţii, Laurenţiu Nicu Sîrbu şi Silviu Băluş în scopul promovării de către candidaţi a examenului de angajare în cadrul ISU Gorj. În concret, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Craiova, inculpaţii Laurenţiu Nicu Sîrbu şi Silviu Băluş au primit bani şi foloase materiale în valoare totală de 9.500 lei.

tabelSilviu Băluş a primit chiar mai multe bunuri de la candidaţi, prin intermediul poliţistului Gheorghe Popescu, pentru ca în schimb să le furnizeze candidaţilor subiectele de examen, pretinzând că are influenţă asupra colegilor săi din IGSU.

Texte grilă la schimb

La data de 13 august 2007, după ce subiectele pentru proba scrisă fuseseră definitivate de către comisia organizată la nivelul IGSU, Silviu Băluş a furnizat candidaţilor trei exemplare de teste grilă, pretinzând că acestea ar fi subiectele la proba scrisă ce a avut loc în data de 15 august 2007. De asemenea, o copie de pe aceste teste a primit şi inculpatul Laurenţiu Nicu Sîrbu. În timpul derulării probei scrise, candidaţii au constatat că au de rezolvat cu totul alte subiecte de cât cele procurate de la Silviu Băluş, motiv pentru care nu au promovat examenul respectiv. În vederea recuperării prejudiciului cauzat, s-au luat măsuri asiguratorii prin indisponibilizarea unor bunuri primite cu titlu de mită.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii anticorupţie au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.I.R.A.- Direcţia Generală Anticorupţie.

Dosarul instrumentat de procurorii DNA din Craiova a fost apoi înaintat spre judecare Tribunalului Gorj, fiind înregistrat în luna august 2008.

Condamnaţi de Tribunalul Gorj

La sfârşitul lunii octombrie 2009, magistraţii Tribunalului Gorj îi condamnă pe cei trei la închisoare. Astfel, Gheorghe Popescu, agent de poliţie al Postului de Poliţie din Novaci, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, complicitate la luare de mită şi instigare la trafic de influenţă, în timp ce ofiţerul din cadrul ISU Gorj, Laurenţiu Sârbu şi colonelul în rezervă al IGSU, Silviu Băluş au primit câte trei ani cu suspendare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Sentinţa putea fi atacată cu apel.

Cei trei au făcut întocmai iar dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Craiova fiind înregistrat chiar la începutul acestui an. După 11 luni, magistraţii din Bănie resping apelul făcut de cei trei apelanţi şi îi obligă pe Sîrbu şi pe Băluş la plata a câte 500 de lei, cheltuieli judiciare şi la plata a câte 150 de lei pentru avocaţii din oficiu. Poliţistul Popescu trebuie să achite, în schimb, cheltuieli judiciare de 350 de lei. Sentinţa dată la data de 10 noiembrie a putut fi atacată cu recurs.

La trei ani de la comiterea faptelor, cei trei inculpaţi, profitând de lentoarea justiţiei din România, îşi văd în continuare de treabă fiind salariaţi ai instituţiilor cărora le-au prejudiciat imaginea.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here