Gorjenii cu idei de afaceri în sectorul cultural și creativ, invitați să se înscrie în programul Culturepreneurs

1278

Programul Culturepreneurs se va desfășura în perioada iunie 2020 – martie 2021 și face parte din proiectul Cluj Future of Work, inițiat de către Divizia de Inovare Urbană din Cluj-Napoca, creată de Centrul Cultural Clujean în parteneriat cu Centrul de Inovare și Imaginație Civică din Primăria Cluj-Napoca.

Antreprenorii debutanți sau avansați care se înscriu în program vor avea acces gratuit la ateliere de formare, programe de mentorat, dar și la spații, echipamente și premii în bani pentru a-și pune ideile în aplicare. Culturepreneurs este dedicat profesioniștilor din sectoarele culturale și creative, deschiși către tehnologie, care intenționează să dezvolte proiecte sustenabile.„Componenta de dotări din cadrul acestui proiect european va ajuta la rândul său ca beneficiarii Culturepreneurs să aibă posibilitatea de a testa efectiv soluțiile sau produsele pe care le vor crea și macheta în cadrul proiectului. Practic, aceștia vor fi primii utilizatori din Centrul Regional European pentru Industrii Creative Cluj (CREIC) care va pune la dispoziția celor selectați în cadrul programului Culturepreneurs trei laboratoare dotate cu echipamente și software de ultimă generație, dar și spații de co-work și alte facilități necesare antreprenoriatului în industrii creative” a explicat Ovidiu Cîmpean, director Dezvoltare Locală în Primăria Cluj-Napoca și co-manager al Cluj Future of Work.
Un punct forte al programului este că participanții vor lucra și învăța alături de profesioniști din cadrul Clusterul de Industrii Creative Transilvania, Cluster Mobilier Transilvan, Cluj IT Cluster, Transilvania IT Cluster, Festivalul Internațional de Film Transilvania, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și ZAIN Festivalul de Creativitate al Transilvaniei. Culturepreneurs este deschis participanților din întreaga țară care doresc să-și pună ideile în aplicare, dar presupune prezența la Cluj-Napoca în perioada ianuarie-martie 2021 pentru dezvoltarea ideilor înscrise. Startul oficial al programului va avea loc în data de 21 septembrie, iar seminariile care vor avea loc în următoarele luni se vor desfășura online. Participanții se pot înscrie până pe 10 iulie 2020 completând un formular online accesibil pe site-ul www.culturepreneurs.ro.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here