Gorjeni rătăciți în Masivul Parâng, recuperați de salvamontiști

487

Cinci gorjeni pasionați de excursii montane au avut parte de aventura vieții lor, la sfârșitul săptămânii trecute. Aceștia au urcat în Masivul Parâng, duminică dimineața, însă la coborâre au fost prinși de întuneric și s-au văzut nevoiți să solicite sprijinul salvamontiștilor. Acțiunea de recuperare a fost finalizată cu succes.

Un grup de turiști din Gorj a urcat, duminică dimineața, cu mașinile, pe Valea Sunătoarea din Masivul Parâng și de la capătul porțiunii de drum asfaltate au continuat pe jos deplasarea către vârful Parângul Mare – 2519 metri. Ziua a fost foarte frumoasă, bună pentru o ascensiune la altitudine, dar distanța mare și diferența de nivel de aproape 2000 de metri au făcut ca aceștia să ajungă pe vârf abia în jurul orei 16.00. La coborâre au fost prinși de lăsarea întunericului și chiar dacă aveau la îndemână câteva lanterne, au luat cea mai înțeleaptă hotărâre, aceea de a nu risca o coborâre în aceste condiții, anunțând problemele pe care le aveau la Serviciul Unic de Urgență 112. Un echipaj al Serviciului Public Județean Salvamont Gorj a reușit să găsească locul în care se aflau, coborându-i cu ambulanța Salvamont până la capătul văii, unde își aveau mașinile. “Nu a fost o acțiune care să pună în mare dificultate echipele de salvatori, dar drumurile de munte, foarte greu accesibile, și presiunea timpului au impus o acțiune de salvare contra-cronometru, mai ales că cei cinci turiști (între care și o femeie) anunțau echipele de salvatori că în jurul lor se văd ochi de animale, zona fiind cunoscută ca având efective mari de lupi. Turiștii au reușit să aprindă un foc în care și-au ars și hainele de schimb și, chiar dacă nu și-au planificat prea bine timpii excursiei, trebuie felicitați că au rămas împreună, și-au menținut moralul și au știut ce să facă pentru a alunga animalele și să își semnalizeze corect poziția pe munte și, astfel, să fie găsiți rapid de salvamontiști”, a declarat Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Gorj.
actiune salvamotn 2Salvamontiștii gorjeni, la fel ca toți colegii lor din țară, sunt și vor rămâne alături de toți cei care au probleme pe munte; ei nu vor judeca niciodată pe nimeni, dacă a avut sau nu echipament adecvat, experiența necesară, dacă este un turist, un practicant al sporturilor montane sau este un om normal plecat pe munte să culeagă fructe de pădure, să își păzească animalele sau este un lucrător forestier. Echipele Salvamont pot fi alertate prin sistemul unic de urgență 112 sau prin Dispeceratul Național Salvamont 0SALVAMONT.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here