FOTO: Accident mortal la Vădeni

2572

Un pieton a fost lovit de un autoturism, în timp ce traversa strada. Accidentul a avut loc în cartierul Vădeni. Bărbatul a murit. „Din cercetările efectuate de polițiști la faţa locului s-a stabilit faptul că un bărbat de 60 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din localitate, din direcția Castelul de Apă, în direcția Turcinești, a acroșat cu partea dreaptă a autoturismului un bărbat de 60 de ani, din comuna Lelești, care a traversat neregulamentar strada, prin loc nepermis, nemarcat și nesemnalizat corespunzător, proiectându-l pe partea carosabilă. Bărbatul a fost resuscitat de către cadrele medicale, însă a fost constatat decesul. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here