Focuri de paie portocalii

314

foto predo 2În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2004, candidatul portocaliu, încă de pe atunci, Traian Băsescu şi-a făcut un titlul de glorie cum că ar stârpi corupţia din România. Din umbră, se zice că sfetnic l-ar fi avut pe Ion Ilici Iliescu. Politicianul rasat, ce-i drept, obişnuit să semnalizeze stânga şi să o ia la dreapta. Cel ce se fotografia cu Adrian Năstase şi vota cu Traian Băsescu, după afirmaţiile foştilor săi consilieri prezidenţiali.

Alianţa DA a păcălit lumea şi era încă neruptă în primăvara anului 2005 când am avut norocul să-i fiu prin preajmă ministrului Finanţelor Publice de atunci Varujan Vosganian, vicepreşedinte PNL la acea vreme. Promitea că fostul prim ministru Adrian Năstase(PSD) va fi hărţuit. Totuşi, Varujan Vosganian avea bunul simţ să recunoască faptul că omul politic Adrian Năstase nu va păţi nimic, întrucât nu existau probe certe care să-l incrimineze. Va pierde din imaginea sa de politician capabil şi nu va mai putea candida. Peste timp, s-a dovedit că Varujan Vosganian ştia ce vorbeşte. Adrian Năstase a fost înlocuit de la cârma PSD pentru că pierduse alegerile şi n-a mai putut candida contra Băsescului la viitoarele alegeri prezidenţiale din 2009. Exact pofta ce-a poftit Traian Băsescu. De atunci a mai trecut multă apă pe Dâmboviţa şi nu-a întâmplat nimic concret în privinţa luptei anticorupţie. Dacă nu cumva chiar a fost uitată. Mai ales că flagelul corupţiei, incriminat de acum şase ani de Pinocchio din Dealul Cotrocenilor, a înflorit şi s-a multiplicat aşa de mult încât nici Uniunea Europeană nu mai trage nădejde că ne vom vindeca vreodată. Nu-i nevoie să căutăm prea mult prin Bucureşti, întrucât şi la Gorj e la fel. Prea numeroasele dosare penale ale portocaliului Ionel Manţog au sfârşit prin a face fâs. Condamnarea cu suspendare a fost cea mai cumplită pedeapsă. La fel ca şi în cazul altor corifei portocalii. Tot din Gorj, de la termocentralele Turceni şi Rovinari, fraudase statul cu un mezelic de 1 miliard de euro ministrul Economiei Naţionale de mai anul trecut – nevinovatul Adriean Videanu. Drastica măsură a demiterii sale din funcţie nu s-a finalizat şi printr-un dosar penal. Mde, era portocaliu şi nu se făcea. Culmea este că demagogia privind lupta anticorupţie s-a transformat în hemoragie. Iar hemoragia asta a cuprins, ca o metastază canceroasă, mai toate instituţiile chemate să facă dreptate cât de cât. Justiţia se face că tace. Iar DNA-ul lui Daniel Morar, procurorul şef cel mai drag Băsescului, dă din când în când ameninţări verbale şi doar atât. Încât are dreptate Victor Ponta, liderul PSD, când afirmă că: „Daniel Morar face, de şase ani încoace, prea multe dosare penale”. Şi de ele nu mai aude nimeni, fiind comise numai pentru a strica imaginea unor politicieni incomozi Puterii portocalii. S-a iscat zarvă mare în jurul verificării de către Agenţia naţională de Integritate (ANI) a averii ministrului Mediului, Laszlo Borbely, şi a soţiei acestuia. Au apărut comunicate de presă şi amănunte despre neregulile constatate. Ei bine, s-a inflamat acelaşi instrument de opresiune portocaliu – procurorul Daniel Morar, sluga Băsescului. Şi ce-i cu asta? S-a sesizat, de ochii lumii, CSM-ul! Unde tot oamenii lui Băsescu deţin majoritatea. Se ştie bine că într-o situaţie similară mai fusese, cândva, şi Atilla Verestoly, alt lider şi demnitar al UDMR. ANI se face că investighează cazul familiei Borbely încă din aprilie 2010! Puneţi pariu că şi de această dată va fi tot un foc de paie? Ca şi până acum, bineînţeles, tot un foc de paie portocaliu. Altfel, UDMR iese de la guvernare. Şi ultraportocaliul Emil Boc rămâne fără coledzi, în Coaliţia portocalie!

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here