Familie cu doi copii din Schela, lăsată fără hrană de 2 zile. Primarul zice că vede ce face de LUNI

2553

O familie cu doi copii minori, unul de 2 ani, altul de 4 ani, izolată la domiciliu de joi,  este la mila autorităților locale. Familia a primit doar morală de la viceprimarul, doctorul si polițistul care i-a vizitat ieri la domiciliul din Schela, făcîndu-li-se doar morală să nu iasă din locuință pentru că vor primi amendă. De mâncare nici vorbă. Omul a anunțat azi situația la DSP Gorj, dar problema trebuie rezolvată de autoritățile locale.

Contactat telefonic, primarul comunei Schela, a declarat pentru Gorjeanul că el nu are bani pentru hrana acestei familii, menționând că va vedea el ce face ,,de luni”. Edilul Aristide Șerbănescu a menționat că nu ar trebui să ne facem griji de cei 4 pentru că ,,au bani pentru că au venit din Italia”.

Familia din Schela a fost de fapt în Spania, a venit cu avionul la Milano, de unde și-au luat mașina si au venit spre Romania. În vama din Arad au fost anunțați că vor fi sunați de DSP Gorj pentru autoizolare. Omul nefiind sunat și-a dus copilul la grădiniță la Târgu-Jiu. Acum spune că va suna la 112 pentru că nu are lapte pentru cei mici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here