Exploatare ilegală de balast pe albia pârâului Brătuia

224

Doi angajaţi ai unei societăţi comerciale au fost prinşi în flagrant în timp ce efectuau ilegal lucrări de exploatare a agregatelor minerale pe raza oraşului Ţicleni.

Cei doi bărbaţi, unul în vârstă de 43 de ani, iar celălalt de 52 de ani, sunt angajaţi ai unei societăţi comerciale din Târgu Mureş, în funcţiile de conducător auto şi deservent buldoexcavator. În cursul zilei de 15 aprilie, aceştia au fost depistaţi de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ţicleni în timp ce efectuau lucrări de exploatare a agregatelor minerale în zona de protecţie a albiei pârâului Brătuia, din oraşul Ţicleni, fără să deţină autorizaţie sau aviz legal în acest sens. Verificările au fost efectuate împreună cu reprezentanţii Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj, prejudiciul cauzat fiind în curs de estimare. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executarea de lucrări pe ape fără aviz legal.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here