Este dăunător cuptorul cu microunde?

1634

Utilizarea cuptorului cu microunde reprezintă un subiect controversat – sunt microundele periculoase pentru sănătate? Tot mai mulți oameni folosesc cuptorul cu microunde pentru încălzirea rapidă a alimentelor, dar și pentru gătirea anumitor preparate culinare.
Ce sunt microundele?
Microundele sunt unde radio cu frecvență înaltă și, la fel ca radiațiile vizibile (lumina), acestea fac parte din spectrul electromagnetic. Microundele sunt folosite în primul rând de către televiziuni pentru radiodifuzare, pentru radarul aerian și naval, dar și în telecomunicații.
Microundele sunt transmise, reflectate sau absorbite de materialele care le ies în cale, într-un mod similar luminii. Materialele metalice reflectă microundele, în timp ce materialele nemetalice, precum sticla, permit ca microundele să le traverseze.
Tot ceea ce conține apă (spre exemplu mâncarea) sau alte fluide absoarbe cu ușurință microundele, care se transformă apoi în căldură.
Sunt microundele dăunătoare?
Potrivit specialiștilor, atunci când sunt folosite în mod corespunzător, microundele nu pun în pericol sănătatea. Așadar, cuptorul cu microunde poate fi folosit în siguranță pentru încălzirea alimentelor, întrucât acesta nu emite radiații periculoase și nu face alimentele radioactive.
Microundele, precum undele radio, sunt un tip de „radiație neionizantă”, ceea ce înseamnă că nu au suficientă energie pentru a scoate electronii din atomi, după cum declară FDA (U. S. Food and Drug Administration). Prin urmare, „nu se consideră că microundele pot deteriora ADN-ul din interiorul celulelor”, potrivit Societății Americane de Cancer. Cancer Research UK declară că „este perfect sigur să folosiți cuptorul cu microunde”.
Microundele determină moleculele de apă să vibreze și, prin urmare, alimentele sunt încălzite. Trecerea în mod repetat prin recipiente din plastic a microundelor poate duce la degradarea sau volatilizarea unor substanțe chimice în alimente; nu se știe sau nu se poate controla dacă în cantități suficient de mari pentru a afecta sănătatea, dar pentru siguranță ar trebui folosite recipiente de sticlă.
Organizația Breast Cancer UK îndeamnă autoritățile să interzică BPA, un tip de plastic folosit nu numai în vasele pentru cuptorul cu microunde, ci și în majoritatea produselor ambalate.
Atunci când este utilizat corect, nu există nimic de care să ne facem griji în ceea ce privește radiația determinată de un cuptor cu microunde, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Dar alte informații îngrijorătoare sunt mai puțin clarificate – inclusiv dacă încălzirea alimentelor folosind cuptorul cu microunde cauzează pierderi de nutrienți sau dacă încălzirea alimentelor în vase de plastic poate declanșa o perturbare hormonală. În ceea ce privește calitatea nutrițională a alimentelor încălzite sau preparate folosind cuptorul cu microunde, rezultatele unor studii indică faptul că alimentele nu își pierd într-un mod accelerat nutrienții în urma expunerii la microunde comparativ cu gătirea utilizând cuptorul clasic. Însă, ca orice expunere termică, pierderea de conținut de vitamina C și unele vitamine din grupul B comparativ cu alimentele crude este o realitate. Cu toate acestea, gătitul folosind cuptorul cu microunde este de fapt una dintre cel mai puțin probabile forme de gătit care deteriorează nutrienții.
Aceasta pentru că, cu cât alimentele se gătesc mai mult, cu atât mai mulți nutrienți tind să se descompună, iar gătirea folosind microunde durează foarte puțin și se împiedică astfel ca unii nutrienți să se scurgă din alimente în apă. În timp ce conținutul de minerale al alimentelor nu este afectat de cuptorul cu microunde, conținutul de vitamine este puțin afectat atunci când alimentele sunt reîncălzite. Vitamina C și vitaminele B sunt afectate în special.

Healthcare and Medical concept, patient listening intently to a female doctor explaining patient symptoms or asking a question as they discuss paperwork together in a consultation.

Un alt mit care se vehiculează despre cuptorul cu microunde este cel potrivit căruia microundele denaturează proteinele din alimente și transformă moleculele în substanțe toxice, chiar cancerigene. În acest sens, specialiștii au realizat un studiu în cadrul căruia au analizat baconul gătit în mod obișnuit și pe cel gătit folosind cuptorul cu microunde. S-a observat astfel că baconul gătit în cuptorul cu microunde are o concentrație mai mică de nitrozamine, compuși chimici despre care se știe ca au potențial cancerigen.
În ceea ce privește transformarea proteinelor, orice tip de gătire a alimentelor are abilitatea de a transforma proteinele, ceea ce înseamnă că acestea își pierd structura tridimensională, dar nu devin în mod obligatoriu toxice. Acest lucru se întâmplă, spre exemplu, în cazul albușului de ou, care se solidifică și devine opac atunci când este gătit.
Mai mult, denaturarea proteinelor poate fi chiar benefică în unele cazuri. De exemplu, laptele încălzit devine mai ușor de tolerat de stomacul persoanelor care suferă de intoleranță la lactoză. Proteinele transformate sunt mai ușor de digerat de către enzimele din tubul digestiv. Dezavantajele utilizării cuptorului cu microunde
• Mâncarea poate fi prea deshidratată. Gătirea alimentelor folosind cuptorul cu microunde poate duce la supragătirea și uscarea anumitor alimente din cauza intensității ridicate a căldurii.
• Mâncarea prea înmuiată – alimentele crocante își pot pierde din calități.
• Sunt necesare containere speciale și este de preferat să se folosească sticla sau ceramica atunci când se gătește utilizând acest tip de cuptor.
• Există riscul de concentrare a toxinelor dacă alimentele sunt ușor alterate.
Cuptoarele cu microunde pot fi o metodă de gătit sigură, eficientă și foarte convenabilă. Nu există dovezi cum că acestea ar fi dăunătoare – unele studii indică faptul că aceste cuptoare sunt chiar mai eficiente decât alte metode de gătit în conservarea nutrienților și prevenirea formării de compuși dăunători.
Material realizat de dr. Cornoiu Cristina, medic specialist medicină de familie la Cabinetul de Planificare familială din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here