Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Interviu cu domnul Ciprian Adrian FLORESCU, licenţiat în ştiinţe politice şi fost prefect al Judeţului Gorj! – ,,Mesajul pe care l-am ales în campania electorală se intitulează: «TÂRGU-JIU, un loc numit ACASĂ»”!

1914

– Rep. Domnule, Ciprian Florescu, vorbeam anterior despre domeniul educaţional, care priveşte şi latura foarte sensibilă a relaţiei dintre părinţi şi copii, cu palierele sale instituţionalizate, de la învăţământul preşcolar, până la cel şcolar, cu segmentele sale: primar, gimnazial şi liceal, iar, toate acestea presupun eforturi materiale şi preocupări multiple din partea administraţiei publice locale!
– C.F. Da, pentru că educaţia înseamnă tot ceea ce acumulează un copilaş de la primele clipe de viaţă, până ajunge omul matur! Dumneavoastră sunteţi un cadru didactic de excepţie şi ştiţi mai bine decât mine aceste lucruri!
– Rep. Când vorbim despre ontogeneză, legată de evoluţia psiho-somatică a organismului omului în procesul de integrare a sa în mediul social, cred că sunt multe lucruri care trebuie avute în vedere!
– C.F. Iar, sub acest aspect, vorbim despre treptele educaţiei, ceea ce înseamnă investiţii şi eforturi financiare, multe lucruri la care un primar trebuie să gândească mereu cu multă atenţie şi preocupare!
– Rep. Aş dori să vă referiţi şi la cel de-al doilea «pilon» al programului pe care îl propuneţi târgujienilor!
– C.F. Mă gândesc şi la domeniul sportului, pentru că în programul meu, sport înseamnă, nu numai competiţii de performanţă, dar şi activităţi juvenile, mai înseamnă şi sport de masă, pentru a lega sportul în sine de capitolul sănătate, un domeniu vital, aş putea spune, care se referă la sănătatea publică, la sănătatea individuală! Îmi doresc sincer ca oamenii care trăiesc în municipiul nostru să ştie că atunci când apar probleme de sănătate, există şi soluţii de rezolvare!
– Rep. Domnule primar, trăim vremuri complexe şi deseori confuze prin implicaţiile lor cauzale, de aceea, poate că aveţi nevoie şi de o metodologie care presupune strategii eficiente pentru a corela problemele unui domeniu sau altul, iar, în acest sens, v-aş ruga să prezentaţi expresia directă şi penetrantă a unui mesaj mai cuprinzător, care să includă referiri şi la zonele atipice din municipiu, cum ar fi cartierele «Meteor» şi «Obreja», poate chiar zonele semirurale din centura Târgu-Jiului, din arealul periurban, cum ar fi: Drăgoieni, Vărsături, Drăguţeşti, Iezureni sau chiar zona «Avicola», pentru că acestea sunt zone care se confruntă cu multe probleme curente şi deseori sunt uitate de către administraţia publică!
– C.F. Domnule profesor, prin alcătuirea unei echipe complexe în campania electorală, dar, mai ales în rândul salariaţilor primăriei, mă gândesc la faptul că toate aceste probleme trebuiesc analizate punctual, pentru a găsi cele mai bune soluţii de rezolvare! Nu voi fi doar un primar al zonei de centru, al kilometrului «zero» al municipiului, pentru că atenţia mea se va distribui către toate zonele de locuire!

,,Va trebui să ne orientăm către ceea ce ţine de un oraş modern”!

– Rep. Cum procedaţi cu zonele despre care vorbeam?
– C.F. Da, aveţi perfectă dreptate, sunt zone în care trebuiesc infuzate măsuri care ţin de atitudinea civică, dar, mai este necesară şi susţinerea cetăţenilor care au nevoie de implicarea autorităţilor publice locale! Tocmai în această idee, vreau să vă spun că mesajul meu general care se adresează tuturor locuitorilor municipiului este inclus în mesajul pe care l-am ales în campania electorală şi care se intitulează: «Târgu-Jiu, un loc numit ACASĂ», deoarece toţi locuitorii trebuie să conştientizeze faptul că Târgu-Jiu este «casa zidită din suflet», iar, plusul de valoare trebuie să se adreseze tuturor locuitorilor municipiului. Pentru a dezvolta ideile celor care mă sprijină în acest demers, cred că după 27 septembrie, va trebui să ne orientăm în diferite direcţii numite: infrastructură, urbanism, de la fond locativ până la mediu, ecologie, deci, ceea ce ţine de un oraş modern!
– Rep. Mai întotdeauna, un mesaj cuprinzător cuprinde şi acele profiluri paradigmatice sau modele care jalonează proiectele unui candidat, de aceea, aş dori să aflu, dacă aveţi un model de structură urbană europeană sau chiar mai îndepărtată în plan geografic, asociată imaginii viitoare a Municipiului Târgu-Jiu!
– C.F. Eu nu sunt adeptul mimetismului urban, dar, mesajul meu general se referă la faptul că mi-am ales ca model de proiect urban un oraş occidental, un oraş străvechi din Austria, oraşul Salzburg, o citadelă urbană care se apropie foarte mult de municipiul nostru prin caracteristicile sale, o minunăţie urbană a occidentului european, oraşul lui Mozart şi al unor castele demne de patrimoniul UNESCO, iar, ceea ce generează o similitudine cu Municipiul Târgu-Jiu este faptul că dezvoltarea acestui oraş s-a «întâmplat» în jurul numelui unui geniu al muzicii, emblema în jurul căreia Salzburgul s-a dezvoltat. În acest sens, noi îl avem pe genialul Constantin Brâncuşi, iar, acest lucru, aş dori să devină un vector spiritual pentru fiecare târgujian şi pentru fiecare gorjean!
– Rep. Ce le puteţi recomanda unor persoane care în decursul campaniei electorale depăşesc deseori cadrul corespunzător al unui limbaj civilizat?
– C.F. Pentru cei care nu sunt «prieteni» cu educaţia şi cu civilizaţia, vreau să le spun că îmi păstrez decenţa şi le recomand ca să păstreze cu maximă precauţie…distanţarea socială, deoarece nu-mi voi pierde timpul pentru a le răspunde! Am lucruri mult mai importante de făcut pentru târgujieni!
Cei care folosesc un limbaj trivial sau vin cu acuze nefondate, cu atacuri la persoană, cred că uitându-se în urma lor, nu au multe realizări!

,,Numai Dumnezeu, îi va lumina pe locuitorii Municipiului Târgu-Jiu să aleagă cea mai bună variantă a dezvoltării oraşului nostru în viitor”!

– Rep. Cum vă doriţi să fie această campanie electorală?
– C.F. Îmi doresc o campanie electorală bazată pe proiecte, pe idei, chiar pe contradicţii care generează dezvoltarea, dacă ele sunt stimulente pozitive! Din păcate, modul în care se derulează actuala campanie electorală, nu este în pas cu ceea ce îmi doresc, aşa cum nu este nici o variantă pe care şi-o doresc târgujienii!
– Rep. Ce intenţionaţi să faceţi în continuare?
– C.F. Doresc să-mi promovez programul şi voi încerca să fiu cât mai explicit în privinţa direcţiilor de dezvoltare a municipiului nostru, iar, cei care iscodesc pe la colţuri, să rămână cu vorbele lor sterile, pentru că târgujienii sunt suficient de inteligenţi ca să decanteze lucrurile bune, ca să voteze cu sufletul şi cu mintea spre binele întregii urbe!
– Rep. În vremea când aţi fost prefect, v-am aflat de multe ori prezent la sărbătorile creştine de la mănăstiri, la sfinţirile de biserici, de aceea, vă întreb, cât de mult vă bazaţi pe ajutorul proniei divine în promovarea programului dumneavoastră şi chiar în exercitarea unui posibil mandat de primar, pentru că bisericile din muncipiu sunt adevărate monumente de cultură cu o istorie îndelungată?
– C.F. Domnule profesor, mă consider un om credincios, trăiesc în credinţa în care m-am născut şi în care voi închide ochii! Am convingerea că Cineva, acolo sus, dirijează şi programează tot ceea ce înseamnă viaţa noastră pământeană! Nu mă rog la Bunul Dumnezeu, doar să câştig funcţia de primar, dar, mă rog să facă, aşa cum numai El ştie că trebuie făcut pentru binele târgujienilor, iar, dacă Proniatorul consideră că este cineva care poate să facă mai mult şi mai bine pentru Municipiul Târgu-Jiu, ştiu că El o va face! Ca să mă rog la Dumnezeu pentru o funcţie care mai târziu se va încheia, ca şi viaţa, nu înseamnă decât o judecată pripită, ce nu-şi are locul în «Casa» Domnului!
– Rep. Vă mulţumesc pentru acest interviu şi sunt încredinţat că Atotputernicul Dumnezeu, va îngădui ca să dispuneţi, din funcţia de primar, acele măsuri necesare pentru a pune în aplicare un program ambiţios şi realist!
– C.F. Vă mulţumesc, domnule profesor, iar, în concluzie, pot spune că am convingerea fermă că numai Dumnezeu, îi va lumina pe locuitorii Municipiului Târgu-Jiu, ca să aleagă cea mai bună variantă a dezvoltării oraşului nostru în viitor! Doamne-ajută!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

1 COMENTARIU

  1. Intrebarile sunt senzationale…. le-am citit de doua ori sa fiu sigur ca nu e un pamflet… asa candidat, asa intrebari… ontogeneza… daca nu vedea intrebarile inainte pun pariu ca nici nu stia ce inseamna…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here