„În lume necazuri veţi avea din pricina mea, dar îndrăzniţi, eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33)
Pandemia despre care se vehiculează cu obstinaţie de aproximativ un an reprezintă în toată «splendoarea» ei puterea ocultă, materializată de-a lungul istoriei în diferitele societăţi secrete, începând cu «Templierii» şi terminând cu masoneria zilelor noastre, cea care a regizat din umbră toată istoria politică şi economică a lumii, deoarece puterea ocultă a miliardarilor lumii este astăzi în pragul de a-şi realiza idealul pe care l-au deturnat de la sensul iniţial comunicat de către Dumnezeu patriarhilor, acela de a stăpâni întreaga lume. În acest fel, globalizarea vine ca o ultimă etapă istorică, pregătită timp de două milenii şi făcută posibilă de uriaşa evoluţie tehnologică şi informaţională, concretizată în existenţa lumii digitale de azi, prin realizarea ei «supremă» care este Internet-ul. Anularea libertăţilor tradiţionale, anularea oricărei morale creştine şi practicarea păcatului justificat ca normalitate psiho-somatică, impunerea unor false libertăţi şi ideologii ca şi exercitarea unui control strict, obţinut prin şantaje economico-financiare, constituie caracteristicile definitorii ale lumii globalizate. Socoteala manipulatorilor pandemiei va fi antihristică, sub forma anulării prezenţei Dumnezeului celui Viu, Iisus Hristos, în conştiinţa umană, precum şi înlocuirea lui cu antihristul. Astfel, din perspectivă ortodoxă, globalizarea nu e decât o altă faţă a luptei milenare a potrivnicului, a războiului nevăzut de care vorbeşte întreaga literatură patristică, pentru că răspunsul ortodox este simplu: viaţa în Hristos, modul teandric, ca existenţă ce face posibilă actualizarea veşniciei Învierii în planul temporalităţii terestre, subzistă şi se manifestă sub orice fel de condiţionări impuse prin constrângere! Adevărul în Hristos, singura alternativă coerentă, reprezintă libertatea pe care o dă morala euharistică, trăită în chip liturgic-eclesial. Astfel, fie că e vorba de un imperiu mondial al tehno-finanţei oculte sau de existenţă digitalizată până în cele mai intime aspecte, nimic din toate acestea nu pot îngrădi libertatea credinţei în Hristos, câştigată prin viaţa înţeleasă şi trăită ca euharistie. Deci, indiferent de apăsarea mică sau mare a constrângerilor de toate felurile, această viaţă este eliberatoare, iar răsplata ei de negrăit constituie garanţia acestor adevăruri, garanţie pe care ne-o dă Însuşi Mântuitorul, când spune: „În lume necazuri veţi avea din pricina mea, dar îndrăzniţi, eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33), confirmarea dându-ne-o Apostolul neamurilor: «Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte» (Filipeni 4, 13).
Iisus Hristos: ,,Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”! (Sf. Ioan Evanghelistul)
În acest context, destinul care se defineşte ca fiind ceea este scris ca să se întâmple, fie că e vorba despre cel personal, familial, etnic sau naţional, va însemna pentru fiecare credincios înţelegerea hristocentrismului său, a tensiunii interne a structurii sale intime către Hristos, până la identificarea cu Acesta. Destinul omului creştin autentic, adică restaurat în Hristos, înseamnă parcurgerea drumului de la Chipul lui Dumnezeu care străluceşte luminat de lumina Sfântului Botez, la asemănarea cu Acesta, dată de trăirea euharistică a fiecărei clipe de viaţă. Acesta e un drum care nu se poate parcurge decât în modul teandric de existenţă, aşa cum îl defineşte şi îl trăieşte ortodoxia, fiindcă el reprezintă Cărarea Împărăţiei Cerului. De-a lungul existenţei sale, umanitatea a acumulat un număr uriaş de bunuri culturale, dar, din păcate, puţine dintre ele au rezistat timpului şi vicisitudinilor istoriei, pentru a fi asumate în complexitatea lor. Cu toate acestea, prin ele ni s-au transmis frumuseţea şi măsura civilizaţiilor succesive şi, de asemenea, cursul ascendent al umanităţii. Astfel, piramidele Egiptului, monumentele din Mesopotamia, cele ale Greciei antice, cele ale Romei, uimitoarele construcţii ale aztecilor, cele ale Renaşterii, construcţiile veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea, continuând cu veacul al XXI-lea, toate la un loc şi fiecare în parte, au rolul de a transmite din veac în veac extraordinarele însuşiri ale unor creatori de excepţie, ca şi eforturile celor care le-au înălţat. Bunurile spirituale ale umanităţii, nepreţuitele scrieri care s-au păstrat, transmiţându-ne imaginea unor lumi, astăzi uitate în filele istoriei, ca şi operele de artă din domeniul culturii şi picturii, podoabele şi bijuterii inestimabile care sunt mesagerele unor perioade care au trecut şi pe care se cuvine să le păstrăm în memorie.
Asociate, toate aceste valori ne dezvăluie partea cea mai bună din fiinţa oamenilor, însuşiri şi talente de excepţie, care merită cu prioritate a fi ocrotite, conservate şi studiate. Totodată, aceste valori ne dezvăluie trepte ale civilizaţiei umane, evidenţiind însuşi mersul omenirii în ceea ce a avut el mai deosebit. Valorile culturii materiale reprezintă bunuri de preţ care se cer a fi ocrotite, iar monumentele trebuie conservate, apărate de distrugere şi puse în valoare în spaţiul public! În acest caz, muzeele au şi ele menirea de a păstra comorile culturale, iar fiecare popor caută să pună în evidenţă mărturiile propriului trecut, ca şi cele ale spaţiului pe care-l ocupă, chiar dacă ele aparţin unor civilizaţii premergătoare, pentru că nu este vorba numai despre un respect pentru valori neîntrecute, ci şi de un mijloc de educare a tinerelor generaţii. În epoca contemporană şi mai ales în primele decenii ale celui de-al treilea mileniu creştin, omenirea a trecut şi trece prin mutaţii extraordinare, iar progresele tehnice, mai ales în domeniul informaticii, au dat o altă dimensiune vieţii omeneşti. Umanitatea cuprinsă într-un ritm debordant parcă îşi pierde busola firească şi trăieşte restricţionată în lumea computerelor! Dar trebuie să constatăm că acest avânt extraordinar al ştiinţei şi tehnicii ascunde şi primejdii, deoarece valorile trecutului au început să fie din ce în ce mai ameninţate, iar nu puţine chiar distruse de către grupuri contestatare. Noi construcţii caracterizează marile oraşe ale lumii şi nu rareori, ele pun în primejdie valorile arhitectonice ale trecutului, schimbă fizionomia vechilor oraşe, creează o nouă lume în care se şterge treptat imaginea păstrată de acestea timp de veacuri, deoarece nu totdeauna sunt respectate valorile existente moştenite şi, de asemenea, prin proporţii şi dimensiuni, noile demersuri tind să anuleze tradiţiile valoroase, acoperindu-le sau reducându-le perspectivele şi uneori chiar înlăturându-le cu totul ca forme concrete! Manuscrisele, ca şi operele de artă din domeniul sculpturii şi picturii, de multe ori sunt supuse calamităţilor naturale, dar şi acţiunilor nocive ale răufăcătorilor sau ale neştiinţei deţinătorilor lor! De aceea, valorile culturale şi artistice trebuie apărate, ca să fie respinse acţiunile şi măsurile care le pot distruge sau afecta în integritatea lor.
,,Dacă mi-ar demonstra cineva că Hristos Se află în afara adevărului şi ar fi real, că adevărul se află în afara lui Hristos, aş prefera să rămân cu Hristos decât cu adevărul”! (Dostoievski)
În România, problema aceasta este de mare însemnătate, mai ales că ţara noastră a fost, prin poziţia ei geopolitică, aşa cum spunea cronicarul, «în calea răutăţilor», pentru a constata cât de puţin s-a păstrat din ceea ce a fost odată de nepreţuit! Dar vicisitudinilor li s-au adăugat propriile noastre comportamente necontrolate, deciziile politice ostile intereselor poporului român, acestea fiind accentuate mai ales în timpul ultimilor ani de când ne conduc străinii de neam! Uneori, libertatea recâştigată a dat prilej şi la distrugeri de valori culturale sau construcţii străvechi ce au fost lăsate să decadă sau chiar au fost înlăturate, deşi ele erau oglinzi spre civilizaţia trecută, pentru a se crea condiţii ca pe solul respectiv să fie înălţate clădiri uriaşe, rentabile pentru întreprinzătorii respectivi, dar deformatoare ale chipului oraşelor noastre româneşti! Câte opere de artă au fost înstrăinate, trimise şi vândute peste hotare, deşi România deţine şi a deţinut un număr relativ restrâns de astfel de valori, în comparaţie cu alte ţări! În acţiunea de renaştere şi în silinţele către mai bine, un loc de seamă trebuie să-l ocupe în minţile şi în inimile celor care conduc ţara, ca şi în cele ale fiecărui cetăţean al României, grija pentru apărarea şi conservarea valorilor culturale şi artistice nepreţuite pe care încă le avem, iar aceasta este o datorie a tuturor! Această acţiune se referă la o realitate foarte cunoscută şi răspândită, şi anume la situaţia în care între doi actori (oameni, grupuri, instituţii) există o diferenţă cu privire la informaţia pe care o deţin cu privire la diverse lucruri de care sunt interesaţi. Iată, spre exemplu, între guvern şi sindicate există o asimetrie de informaţie cu privire la câţi bani sunt cu adevărat disponibili pentru mărirea salariilor, când preţurile au explodat, iar guvernul ştie că sunt sau nu sunt, pe când sindicatele bănuiesc că sunt, dar nu ştiu sigur cât de mulţi sunt. Foarte multe dintre lucurile pe care le considerăm a fi fundamentale pentru existenţa societăţii noastre se bazează pe asimetria informaţiei sau sunt afectate de ea, din moment ce criza financiară, de pildă, poate fi redusă la o problemă de asimetrie informaţională în care cineva ştia că nu se poate merge la infinit cu creditele, dar a preferat să speculeze în dauna celor care au făcut credite, bazându-se tocmai pe asigurările date de cei care ştiau că nu o să meargă sistemul afacerilor la infinit. Apar şi situaţii în care asimetria informaţională este pur şi simplu o minciună sau o manipulare prin ascunderea adevărului! Dacă, fără a te informa, faci un pas greşit, rişti amenzi, sancţiuni drastice din partea organelor de opresiune, pentru că unul dintre efectele perverse ale asimetriei informaţiei este că nu există o obligaţie clară a cetăţeanului de a spune tot din proprie iniţiativă, dar, pe de altă parte, acesta este obligat să-ţi răspundă la toate întrebările care îi sunt adresate ca la un interogatoriu! Din păcate, acest model se aplică în toate aspectele vieţii noastre, chiar şi în cel mai profund aspect al vieţii spirituale. Una dintre căile prin care suntem ispitiţi este lumea materială, în speţă, în lumea banilor! Dar ispita este în fond o promisiune neacoperită decât parţial de cel care o face, în care nu sunt expuse toate condiţiile şi consecinţele, prezentându-ni-se ca un contract de creditare în care există nişte paragrafe scrise cu litere mici sau există multe pagini scrise mărunt pe care de obicei ţi-e greu să le citeşti. Există tendinţa de a considera că lumea e mincinoasă şi că orice ai face, vei fi înşelat, deoarece adevărul nu este accesibil decât în mod teoretic, deoarece, la nivel practic, parcă de la o zi la alta, el este mereu ocultat de către diverse forţe care conspiră împotriva ta, pentru că în ultimă instanţă, acest mod de a vedea lucrurile are o mare consecinţă morală, aceea de a considera că orice efort de informare, oricât de insistent, va eşua şi, ca urmare, el devine inutil prin consecinţele sale! A accepta tot ceea ce vine din lume reprezintă o lipsă de înţelepciune şi chiar ignorarea faptului că lumea este parţial distorsionată de cei care, fie cu intenţie rea, fie din indolenţă, nu vor să caute până la capăt adevărul care trebuie scris întodeauna cu litere mari!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
