Doi răniți, după un accident provocat de un scuter

693

Două persoane au ajuns la spital, duminică seara, după ce conducătorul unui scuter, aflat sub influența băuturilor alcoolice, nu a acordat prioritate unui autoturism.,,Un tânăr de 29 de ani, din Târgu-Jiu, în timp ce se deplasa cu un scuter, pe strada Luncilor, pe sensul opus de mers, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar pe strada Termocentralei, către strada Luncilor, intrând în coliziune cu acesta.În urma impactului, tânărul de 29 de ani, care circula cu scuterul și un pasager în vârstă de 21 de ani, din autoturism, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Tânărul de 29 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar in urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere și se afla sub influența alcoolului“, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Și conducătorul autoturismului are tot 29 ani și este din Târgu-Jiu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here