DGASPC Gorj susține integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați

1721

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj se implică activ în identificarea de soluții privind integrarea socio-profesională a tinerilor de peste 18 ani aflați cu măsură de protecție specială.

În acest sens, săptămâna trecută, nouă tineri din cadrul Centrului de plasament destinat protecției rezidențiale a copiilor cu dizabilități de la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale Târgu-Jiu (CSCCNS), aflat în subordinea DGASPC Gorj, precum și o tânără aflată în grija unui asistent maternal profesionist, au participat la Bursa locurilor de muncă. Evenimentul a fost organizat de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj și s-a desfășurat la Complexul Studențesc Debarcader al Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu.
„În cadrul bursei, toți beneficiarii din centrul menționat mai sus au depus CV-uri la mai multe firme. S-a stabilit ca în perioada imediat următoare tinerii să viziteze trei fabrici din județul Gorj, unde există posibilitatea ca aceștia să fie angajați ulterior, fapt ce s-a și concretizat în cursul acestei săptămâni prin vizitarea unei fabrici de cărbune din zona comunei Runcu. Copiii s-au arătat încântați și au declarat că vor să lucreze în cadrul acestei firme. Un alt tânăr a fost selectat și a susținut deja două interviuri la o firmă de telecomunicații, fiind admis și urmând ca în luna iunie să efectueze un stagiu de pregătire în domeniu, după care va fi angajat part-time, fiind încă elev, dar având peste 18 ani. De asemenea, s-a convenit cu reprezentanții AJOFM Gorj ca mai mulți tineri din sistemul de protecție a copilului, care urmează să finalizeze cursurile școlare în anul 2019 să beneficieze de o sesiune de informare specifică privind ocuparea unui loc de muncă și întocmirea dosarului de șomaj. Menţionez faptul că aceste activități fac parte din Planul anual de acțiune privind integrarea socio-profesională a tinerilor de peste 18 ani aflați cu măsură de protecție specială la CSCCNS Târgu-Jiu, aprobat de directorul general al DGASPC Gorj”, a declarat Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.
În plus, tot pentru a veni în sprijinul tinerilor care părăsesc sistemul de protecție, până în data de 10 mai 2019, vor fi întocmite și depuse la sediul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu dosare pentru obținerea unor locuințe sociale și ANL pentru trei beneficiari de la CSCCNS Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here