O glumiţă istorică, cultivată pe vremea decreţeilor (generaţia născută din 1974 până în 1990, ca urmare a interzicerii avorturilor de către Regimul Comunist), susţinea că poporul român este format din şapte-opt matrici genetice fragmentate.
Acest lucru era adevărat pentru că în istoria milenară a vechilor geto-daci, deveniţi la începutul mileniului II popor român, pe aceste teritorii s-au consemnat, pe lângă invazia romanilor, şi trecerea mai multor popoare migratoare, care nu se poate să nu se fi comportat erotic şi să nu fi lăsat urme de ADN.
Închipuiţi-vă că decreţeii de atunci se află astăzi la conducerea României sau sunt gata să vină să preia această conducere. Mulţi dintre ei au fost copii nedoriţi, crescuţi cu o educaţie tipizată de un popor ocupat cu munca necalificată. Generaţia anilor de constrângere de atunci n-a făcut obiectul niciunui studiu de personalitate, nu s-au căutat mecanismele de fundamentare a principiilor ei existenţiale şi nici explicaţii ale modului ei de viaţă.
Părăsită pentru veşnica alergătură după bani, generaţia aceasta pare cel puţin ciudată, dezvoltarea ei anulând educaţia, cultura şi toate celelalte complexităţi socio-culturale şi chiar biologice.
Ce observăm în cotidian? Cel puţin trei sau patru direcţii aproape deviante, care nu certifică nici măcar comportamentul civilizat şi acest lucru este agravat din cauza unei politici gerontofile, reci, aparţinând tocmai celor care au dat naştere acestei adevărate generaţii de sacrificiu. O primă tendinţă accentuată de amputarea condiţiilor normale ocupaţionale evoluează către neîncredere, depresie şi anxietate şi, în mod paradoxal, se adresează mai mult femeilor, pentru care au dispărut obişnuinţele fundamentate de-a lungul istoriei. Femeia tânără fără slujbă, sau cu o slujbă instabilă, tinde să nu-şi facă familie şi să nu procreeze.
Ce-a de-a doua tendinţă care se observă, din păcate mult mai negativă, dar mai sănătoasă psihic decât prima, este evoluţia către ieşirea din legalitate, către promiscuitate, certificând efectul major al pulsiunilor vegetative asupra individului social. Toată media este invadată de relele produse prin sfidarea voluntară a legii, de la accidentele mortale, la actele criminale, la tâlhării şi la alte fapte anti-sociale, căutate parcă cu obstinaţie, preponderent de tinerii bărbaţi.
Crevasa creată între cele două tendinţe conduce la un abis social, exploatat în momentele electorale, atunci când cea de-a treia direcţie, a profitorilor, reuşeşte să se impună social pe fondul naivităţii populare şi a lipsei de cultură, dar şi de morală. Notă! Politicienii care-şi asumă riscul de a conduce o ţară dezbinată nu sunt doar utopici, ci şi nepăsători. Conform unei cutume, cine seamănă vânt, culege furtună. În consecinţă, actuala clasă politică, repetentă la credinţa faţă de valorile naţionale, nu se mai poate salva decât dacă reuşeşte să convingă naţiunea că pentru unitate nu este nevoie numai de sacrificii. Uneori sunt necesare şi donaţiile de importanţă a personalităţii, pentru a împiedica „Depersonalizarea naţională”.
Constantin Bunilă
