D-ale clopoţelului

Naţiunea română finalizează zilele acestea un fel de triaj al inteligenţei, alegând dintre puţinii absolvenţi de liceu viitorii specialişti de mâine iar din rândul lor, printr-un megaconcurs pe cei care vor sta la catedră din septembrie încolo.

Se presupune că pentru a fi un cadru didactic valoros, celui care câştigă un concurs de titularizare îi trebuie înainte de toate o calitate specială, aceea de a avea o logică deosebită dar şi o atracţie suplimentară în arta discursului. Analiştii concursurilor s-au speriat atunci când au văzut că, din miile de aspiranţi la titularizare, o bună parte nu s-au mai prezentat la concurs iar după concurs, un număr important dintre aspiranţi au obţinut note de toată jena. Fără să jignesc pe nimeni, dar mulţi dintre ei nici nu aveau cum să fie foarte bine pregătiţi întrucât ei reprezintă acea generaţie a referatelor şi a calculatorului atotştiutor. Încă de acum 200 de ani, înţelepţii Sionului atrăgeau atenţia asupra superficialităţii învăţământului prin imagini. Studentul care optează să devină profesor într-o ţară săracă, unde nimeni nu mai pune preţ pe învăţătură, ajunge să se titularizeze pentru că nu are altă şansă. El trebuie să accepte un salariu umilitor şi de aceea nu are tragere de inimă şi nici ambiţie să aducă în faţa generaţiei următoare statutul unei personalităţi impecabile; el trebuie să se adapteze la vremuri şi de aceea concursurile nu mai sunt de multă vreme un adevărat obstacol. Ceea ce s-a întâmplat anul acesta, atunci când s-au montat camere de luat vederi peste tot nu reprezintă o soluţie iar de la anul încolo şcolile din sate şi comune, atâtea câte mai sunt, se vor întoarce la formalităţi pentru că nimeni şi nimic nu-l poate obliga pe tânăr să renunţe şi la civilizaţie. Cu atât mai dificilă va deveni situaţia elevilor din mediul rural şi cu atât mai săracă va deveni şcoala, supusă la un exerciţiu de pauperizare intelectuală. Este clar că guvernările care vor veni vor trebui să angajeze experţi în sociologie care să împiedice îndobitocirea progresivă a naţiunii române. Este la fel de adevărat că numărul deştepţilor trebuie să fie limitat pentru că, de regulă, munca brută este extrem de necesară şi pentru astfel de muncă nu prea avem nevoie de oameni deştepţi. Însă pentru că tehnologiile obligă şi din munca brută nu se poate obţine o dezvoltare imediată, reconsiderarea învăţământului şi a aspectelor sale esenţiale, cum ar fi triajul profesorilor şi concurenţa reală în rândul dascălilor şi elevilor, trebuie cenzurate imediat altfel toate examenele devin inutile şi legea copiatului, ca şi a furtului nevinovat, ar trebui adoptate fără rezerve. Avem însă obligaţii şi responsabilităţi faţă de viitor şi de aceea n-avem voie la compromis.

Constantin Bunilă