Conducea un BMW cu permis fals din Republica Moldova

1134

Un șofer din comuna gorjeană Plopșoru a fost condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând fără permis. Culmea, bărbatul le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere obținut în Republica Moldova, care s-a dovedit a fi fals.
Fapta s-a petrecut la începutul anului 2019. „La data de 30.01.2019, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DE79, lucrătorii de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei oraş Turceni au procedat la sancţionarea contravenţională a numitului (…) care, la ora 12:30, aflându-se la volanul autoturismului marca BMW, la plecarea de pe loc, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca Hyundai care circula regulamentar”, potrivit anchetatorilor.
La control, bărbatul le-a arătat polițiștilor un permis de conducere emis de autoritățile din Republica Moldova, ce s-a dovedit ulterior a fi fals.
Chemat să dea explicații, bărbatul le-a spus polițiștilor că a absolvit, în 2014, cursurile unei școli de şoferi din Republica Moldova, prezentând inclusiv o adeverință.
„Fiind în continuarea cercetărilor, pentru a verifica aspectele invocate de inculpat, organele de urmărire penală au cerut lămuriri la şcoala de şoferi (…) care a comunicat că, în perioada 2014 – 2019, inculpatul nu a fost înregistrat şi nu a frecventat cursul de instruire auto, motiv pentru care nici nu au fost eliberate adeverinţe sau certificate de absolvire pe numele acestuia. (…) Totodată, s-a comunicat că pe înscrisul sub semnătură privată datat 01.08.2019, intitulat «Adeverinţă», prezentat de inculpat organelor de urmărire penală, imaginea stemei, denumirea băncii, denumirea poştei electronice, perioada de studiu, numărul de ore de instruire teoretică şi practică, ştampila tipărită şi semnătura directorului sunt necorespunzătoare”, au stabilit anchetatorii.
Pentru că nu are cazier, bărbatul de 40 de ani a scăpat cu o pedeapsă ușoară.
El a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de doi ani, pentru conducere fără permis și uz de fals. Gorjeanul va trebui să urmeze un program de reintegrare socială și să muncească în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile.
Sentința pronunțată la sfârșitul lunii februarie a fost deja atacată cu apel.
I.I.