Condamnat pentru viol

1513

Bărbatul acuzat că, în luna aprilie, ar fi violat o tânără din Rovinari, pe care a luat-o cu mașina, la ocazie, a aflat, miercuri, prima sentință, la Judecătoria Târgu-Jiu. Instanța a decis ca inculpatul să execute, în total, adăugând o pedeapsă dintr-un alt dosar, șase ani și șase luni de închisoare.,,Condamnă inculpatul la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului (…), definitivă prin neapelare, pe care o adaugă la pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare. Scade din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive din prezenta cauză, de la data de 10.04.2019 la zi, respectiv perioadele reţinerilor de câte 24 de ore din datele de 14.12.2016 şi 24.07.2017. Menţine starea de arest preventiv a inculpatului. Admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, au decis judecătorii.Tânăra de 20 de ani, din Rovinari, care a fost luată la ocazie de o mașină în care se aflau trei bărbați, a susținut, în aprilie, că a fost violată de doi dintre ei. Coșmarul ar fi început pentru ea când adolescenta care locuiește în Bîlteni ar fi acceptat să urce în autoturism pentru a merge acasă. Aceasta ar fi fost obligată să întrețină relații sexuale cu cei doi bărbați, într-o garsonieră din Rovinari. Anchetatorii au decis ca unul singur să fie trimis în judecată pentru viol.,,La data de 9 aprilie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați de o femeie de 20 de ani, din orașul Rovinari, despre faptul că două persoane de sex masculin, pe care nu le cunoaște, ar fi întreținut raporturi sexuale cu ea, fără consimțământul său.Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce tânăra se afla pe raza localității Florești, a fost luată la ocazie de o mașină în care se aflau trei persoane de sex masculin. Conducătorul auto nu a oprit în comuna Bîlteni, unde aceasta locuiește, continuându-și deplasarea până în orașul Rovinari. La insistențele a două dintre persoanele aflate în autoturism, persoana vătămată a mers cu acestea într-o garsonieră situată pe raza orașului Rovinari, unde a fost obligată să întrețină raporturi sexuale. Tot cu ocazia cercetărilor au fost identificați doi bărbați, de 25 și 34 de ani, din orașul Rovinari și comuna Bîlteni, bănuiți de săvârșirea faptei, care au fost conduși la sediul Poliției orașului Rovinari, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale. Victima a fost prezentată la SML Gorj, în vederea examinării medico-legale, medici specialiști concluzionând că aceasta nu prezintă urme de violențe fizică specifică abuzării. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. În continuarea cercetărilor, împotriva tânărului de 25 de ani, din Rovinari s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, se preciza într-un comunicat al IPJ Gorj, la începutul anchetei.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here