Comunitățile de tineri din Gorj și alte 26 de județe, implicate în protejarea mediului carstic

1426

Asociația Speologică Exploratorii din Reșița a lansat un proiect ce are ca obiectiv implicarea a 6.040 de cetățeni din 27 de județe, între care și Gorjul, în protecția mediului carstic. Majoritatea celor implicați în proiect vor fi elevi, dar printre beneficiarii direcți se mai numără funcționari ai administrației publice și speologi voluntari.

„RuralKarst” este noul proiect implementat la nivel național, în perioada 11.10.2021 – 10.04.2023, de către Asociația Speologică Exploratorii din Reșița. „Marea provocare este formarea viitoarei generații de tineri capabili să protejeze atât mediul carstic, cât și comunitățile din care fac parte. Astfel, vom crea un model de implicare civică ce poate fi replicat în viitor în educația formală, invitând elevii să participe activ la dezvoltarea comunității lor”, spun organizatorii. Potrivit acestora, zonele carstice și peșterile reprezintă cel mai vulnerabil mediu natural existent, iar acesta se regăsește în comunitățile vulnerabile din mediul rural, unde nici populația tânără și nici funcționarii publici nu dețin noțiuni elementare pentru a le proteja. Acestea sunt situate în 27 de județe din România: Caraș-Severin, Bihor, Hunedoara, Alba, Argeș, Gorj, Harghita, Arad, Cluj, Sălaj, Vâlcea, Constanța, Maramureș, Mehedinți, Timiș, Brașov, Bistrița-Năsăud, Dâmbovița, Tulcea, Buzău, Mureș, Prahova, Suceava, Vrancea, Neamț, Covasna și Iași. „Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi 6.000 de persoane, dintre care 5.400 vor fi elevi, 100 vor fi funcționari ai administrației publice și 500 vor fi speologi voluntari. Aceștia din urmă, în calitate de „speologi în devenire” vor fi implicați în activitățile organizațiilor speologice sau de protecție a mediului din întreaga țară. Ne așteptăm ca o parte din tineri să se alăture organizației noastre. Școlile vizate de proiect vor beneficia de materialul didactic elaborat de Asociația Speologică Exploratorii. Toți beneficiarii proiectului vor avea acces la ,,Manualului tânărului speolog”, la planșele școlare ,,Mediul carstic” și ,,Mediul de peșteră”. De asemenea, materialele vor fi completate de prezentări și de un link video 3D care vor putea fi vizionate în timpul orelor de geografie sau biologie. Profesorii din rețeaua educațională formată vor putea desfășura o aplicație practică de teren cu clasele de tineri implicate în proiect pentru a evalua degradările mediului carstic din localitatea lor. Rezultatele centralizate vor face obiectul unui ,,raport de evaluare națională” cu privire la degradarea și poluarea mediului carstic. De asemenea în cadrul proiectului, vom organiza pe parcursul a 3 zile ,,Conferința de protecție a mediului carstic” în orașul Oravița, județul Caraș Severin, unde vor participa speologi cu preocupări în protecția carstului, funcționari publici în domeniu și cercetători”, au mai anunțat organizatorii. Proiectul derulat de Asociația Speologică Exploratorii beneficiază de o finanțare în valoare de 47.299,00 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here