În pieţele tărăneşti au apărut cireşele de mai, la preţuri fără concurenţă de 7 lei pe kilogram. Din păcate, numărul cumpărătorilor s-a redus considerabil, deşi poftele copiilor au rămas la fel.
Ţara trece printr-o perioadă de sărăcie, greu de cuantificat. Minerii din Gorj sunt în şomaj tehnic şi nu mai fac naveta de la locurile de baştină, la carierele şi minele din jurul oraşelor Motru, Rovinari sau Mătăsari, acolo unde vin de obicei ţăranii să-şi vândă cireşele. Dacă maşinile cu mineri nu mai circulă, circulă în schimb, la greu, maşinile liderilor de sindicat şi al celor din administraţia mineritului fiindcă acolo nu este producţie, este nevoie de mulţi şefi care să convină asupra acestui aspect şi care desigur trebuie să producă, circulând beneficii partenerilor lor.
Acest lucru nu se contabilizează în bugetul de stat fiindcă deşi face parte din subvenţie şi este mare consumator de bani, beneficiază de multă bunăvoinţă. Întotdeauna când cineva vrea să fie şef, trebuie să aibă multă bunăvoinţă, îndeosebi pentru cine trebuie, ca să nu spun pentru cine cotizează.
În urmă cu o zi, două s-au pregătit garniturile care urmau să se deplaseze la mitingul din Bucureşti. Pentru o mică reprezentaţie într-o mare mulţime s-au făcut numeroase aranjamente, deşi starea de spirit a gorjenilor n-avea nevoie de nicio formă de sprijin.
Faptul că la Gorj, puterea este împărţită între Prefectură şi Consiliul Judeţean, singurii care ar avea de pierdut, ar fi liberalii, dar şi pentru ei există cineva care face parte din putere.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Radu Angheloiu, unul dintre liberalii supuşi unor presiuni multiple, de care nu se fac străini nici colegii săi de partid, faptul că organizatorii de miting le-au cerut partidelor politice să nu se amestece în această mişcare de protest, nu reprezintă niciun câştig pentru nerăbdarea maselor, deoarece românii vor fi la fel de neliniştiţi pe tot timpul crizei.
Participanţii care au simţit ce înseamnă oboseala puterii vor rămâne la întoarcere şi fără banii de cireşe pentru copii sau nepoţi. Astfel, ei vor fi primii care vor simţi gustul amar al cireşelor de miting. Ca să nu mai greşească altădată, atunci când aleg, le reamintesc o veche zicere românească: ”Fericirea te caută de două ori în viaţă, odată când eşti tânăr şi nu ştii ce să faci cu ea, şi altădată când eşti bătrân şi nu ai ce face cu ea”.
Necazul, însă, se aşează pe pragul casei odată cu venirea fiecăruia pe lume şi rămâne acolo până ce omul pleacă pe ultimul drum.
Se pare că nouă ne-a mai rămas doar necazul, de vreme ce nici măcar pentru bătrâni nu mai există un gram de fericire şi asta pentru că politicienii au putere, însă nu au bunăvoinţă.
Constantin Bunilă
