Ce orgolii şi jocuri secrete se învârt în jurul României?(I)

412

Sincer vorbind, credem că pe fond, dincolo de promisiunile făcute, românii n-au avut prea mari speranţe nici de la Alianţa USL. Au trăit experimente nefaste cu altele – CDR şi ADA, ce au clacat din pricina aceloraşi orgolii şi interese personale sau de partid, nereuşind niciunele să îndrepte România pe calea cea bună. Din nefericire, s-a întâmplat acum cu USL care, nereuşind a-l da jos pe Traian Băsescu, dar şi regimul lui mârşav şi corupt, iată că, după nici doi ani de mariaj la guvernare, PNL şi PSD se despart, luând căi diferite. Dar nu amiabil, ci cu tunete şi fulgere, ca cei mai înverşunaţi duşmani, lăsând în urmă nu doar dezamăgirea celor ce le-au dat votul la alegerile locale şi parlamentare, dar şi o stare totală de lehamite şi dispreţ.
De altfel, această stare de spirit se manifestă faţă de toate „culorile” de politicieni care de 24 ani încoace i-au transformat pe români într-un fel de cobai, supuşi la tot felul de chinuri şi experimente ticăloase, numai pentru a-şi satisface poftele de putere şi propriile interese, indiscutabil mult mai importante decât interesul naţional. Aşa s-a întâmplat şi acum, când USL-ul s-a rupt nu din raţionamente logice, ci din nişte motive subiective, fabricate în spatele năstruşnicei Alianţe, ascunzând o realitate şi votul popular de încredere, printr-un hăţiş de orgolii prosteşti şi jocuri de putere secrete. De aici şi atitudinea PNL de a se spăla pe mâini de responsabilităţile unei guvernări, cu bune şi rele, fiind condamnabilă şi solidaritatea absurdă de partid din jurul liderului Crin Antonescu ce-şi doreşte cu orice preţ, câştigarea alegerilor prezidenţiale din toamna acestui an. Că PSD-ul a fost incriminat că nu ar mai fi respectat protocolul USL, vizavi de susţinerea preşedintelui PNL la preşedinţie, este o altă poveste de vreme ce de aproape un an de zile Crin Antonescu, prost sfătuit de Traian  Băsescu, Cosmin Guşă şi alţi „făcători” de bine pentru România, a cam luat-o razna, criticând şi aruncând cu lături pe unde apucă la adresa executivului din care şi PNL făcea parte, al PSD-ului şi în special a lui Victor Ponta. Altfel spus, avem încă dovada că pe politicienii noştri nu-i caracterizează seriozitatea, sinceritatea nici atât, în schimb sunt iresponsabili şi dezinteresaţi de treburile şi buna rânduială a ţării. Şi fără a fi subiectiv, nu pot să nu constat cum Crin Antonescu a umblat şi a lucrat cu tot felul de şmecherii, aranjamente personale sau grup de interese pentru a forţa ruperea USL.
El se foloseşte atât de un limbaj-marcă proprie, cât şi de un altul bine cunoscut, importat pe via Cotroceni, zică-se ironic, dar la fel de mahalagesc, tocmai pentru a-şi ascunde orgoliile de putere, dar nici pentru a-şi asuma actul de guvernare în cazul unui eşec. (Va urma)
Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here