Ce este humusul şi ce rol are el în grădini

44
humusHumusul se găseşte în pământ la 20-30 cm. Humusul este reprezentat de materia organică descompusă din sol, care asigură hrana plantelor şi care reprezintă un factor de protecţie împotriva bolilor, datorită prezenţei unor substanţe numite fitoalexine, substanţe care pentru plante au un rol asemănător anticorpilor.

Nu toate solurile conţin aceeaşi cantitate de humus, există soluri foarte sărace, pe care le poţi recunoaşte după culoarea lor galben-cenuşie, cu un conţinut de cel mult 2%, şi soluri bogate, care au o culoare neagră, cu peste 7% procent de humus.
Acest procent nu este fix, el diferă de la an la an în funcţie de condiţii şi mai ales depinde de modul în care îţi îngrijeşti grădina.
Pentru a îmbogăţi cantitatea de humus din sol, există câteva metode la îndemâna oricui.
Toamna, după ce ai curăţat terenul de resturile vegetale, poţi îngloba în săpătură la fiecare metru pătrat câte 4 kilograme de turbă uscată, sau 6 kilograme de compost semidescompus. Acesta este înglobat în sol prin săpat iar primăvara, imediat după dezgheţ, şi va putea fi transformat într-un pat germinativ de bună calitate pentru semănat sau pentru transplantarea răsadurilor.
În perioada vegetaţiei, mulcirea asigură pentru mai târziu bazele formarii humusului. Mulcirea se face atât în grădinile de legume cât şi în straturile de flori, şi reprezintă crearea unui strat artificial de 2-3 cm grosime la suprafaţa solului, alcătuit din talas, scoarţă de copac, rumegus, sau alte deşeuri lemnoase şi resturi vegetale.
Are rolul de a împiedica dezvoltarea buruienilor, menţine o umiditate relativ constantă în sol iar, prin descompunere, materia organică se transformă în humus.
Foloseşte îngrăşămintele verzi! Este cea mai simplă metodă de a îmbogăţi solul în azot, ea constă în cultivarea unor plante erbacee, care în plină perioadă de vegetaţie le vei cosi, terenul îl vei săpa şi vei îngloba în sol plantele încă verzi, la o adâncime mică. Dintre aceste plante, cele mai folosite sunt lupinul, trifoiul, sparceta şi sulfina. Ele sunt specii leguminoase care au proprietatea de a fixa în sol azotul din atmosferă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here