Ca la noi, la nimeni – USR bate câmpii cu importurile de gaze!

515

Subiectul nu-i nou, dar cineva mai deștept ca mine mi-a deschis ochii. Asta după ce o știre găunoasă a AGERPRES, bazată pe un calcul simplu, conform căreia importurile de gaz au crescut, în luna mai, de 350 de ori față de anul trecut, a făcut valuri. Unul dintre cei mai vehemenți critici ai Guvernului Dăncilă pe această temă a fost realizatorul TV Radu Tudor de la Antena 3. Cunoscutul analist militar – cu nas fin pentru CIA și SUA! -care se laudă că a părăsit băncile Politehnicii Timișoara, fără să termine facultatea pe care-o începuse, din pasiune pentru jurnalism. Din păcate, numai pasiunea nu-i suficientă.
Cum ziceam, unul dintre cei mai vehemenți critici ai Guvernului PSD, în acest caz, a fost Radu Tudor la emisiunea sa Punctul de întâlnire. La care s-au întâlnit răutatea și superficialitatea membrilor USR cu nepriceperea și graba lui Radu Tudor.
Cel ce se baza pe superficialitatea și răutatea celor de la USR și de știrea transmisă – fără s-o priceapă – de cei de la AGERPRES.
Comentariile răutăcioase au mers de la „eșec guvernamental” la „dezastru”, iar în politichie s-a mers chiar mai departe. Până la „trădare”. N-a fost chiar „înaltă trădare”, ca în cazul monstruos al lui Sică Mandolină, mai marele peste Noul PNL. Acest termen dur – cel de „trădare”, carevasăzică – a fost folosit de USR, care este un partid de superficiali. De la Radu Tudor aveam oareșce pretenții!
Așa că USR a apreciat că Guvernul Dăncilă, și deci Guvernul PSD se face vinovat de trădarea intereselor României în favoarea Rusiei, de unde se importă gazele naturale.
Nu doar lamentările sunt goale de conținut, dar se va vedea că este un lucru bun că acum, în această perioadă, importăm gaze.
Practic, importurile de gaze din luna mai 2019, adică 1,2 milioane MWh, înseamnă foarte puțin, circa 20 de milioane de metri cubi, adică un consum de oraș mijlociu, iarna.
Anul trecut, asemenea consumuri erau insignifiante. În al doilea rând, se importă întrucât este mult mai ieftin și, mai mult, importă firmele, populația fiind, prin OUG 114, arondată exclusiv la gazele naturale din producția internă, la un preț plafonat de 68 de lei/MWh. Este adevărat, pe piața liberă, gazele costă circa 100 de lei/MWh, preț care nu s-a modificat nici măcar în sezonul cald, în timp ce, de la Viena se aduc gaze la 60 de lei/MWh(și sunt tot gaze rusești!).
Sunt firme care aduc gaze pentru consumul propriu, ori pentru a le vinde mai scump pe piața liberă locală. Dar acestea sunt acțiuni ale pieței concurențiale.
Dacă gazul din producție românească ar fi fost competitiv, dacă producătorii Romgaz și Petrom ar fi venit cu prețuri mai bune, atunci acesta ar fi fost ales și nu cel din import. Dar aceste firme găsesc clienți chiar și la 100 de lei/MWh, iar în acest caz este normal să aleagă să facă profit mai mare vânzându-le lor.
Însuși Ministerul Energiei zice că nu este nicio problemă că se importă gaz vara: „Insistăm asupra faptului că importurile de gaze din această perioadă avantajează România, în condițiile în care prețurile de import din această perioadă sunt mult mai scăzute decât în vârf de iarnă”, spune ministerul Energiei. Ciudată este poziția USR: „Ministrul Eugen Teodorovici și premierul Viorica Dăncilă, doi dintre giranții OUG 114, trebuie să răspundă pentru încercările sistematice de a transforma România într-o țară dependentă de gazele rusești. Iar OUG 114/2018, catalogată de la început un atentat la securitatea energetică a României, trebuie abrogată”, spun cei de la USR.
În fapt, nu este niciun dezastru în piață și nici România nu este dependentă de Rusia. E suficient doar să pricepem că producția internă este de 11 miliarde de metri cubi. Iar importurile de gaze în cele 7 luni ale lui 2019 de până acum, nu au ajuns nici la 1 miliard de metri cubi.
În indicatorul din luna mai, care a stârnit controverse, este chiar unul prea puțin important.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here