Ca la noi, la nimeni – Umilință austriacă și gafe românești, la noi acasă!

1188
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Pentru a trăi o viață care ți-a fost dată, ești dator să o meriți atât ca om, cât și ca neam în fiecare clipă!” – Mihai Viteazul (Întâiul domnitor care-a unificat cele trei provincii românești)

Voi începe cu un protest al profesorilor, chiar la geamul Prim-ministrului României, Nicolae Ciucă, în Piața Victoriei din scumpa noastră capitală (și aici mă refer la prețurile mult prea scumpe ale produselor alimentare, ca și ale celor industriale, de larg consum!) Cu dascălii nu-i de glumit, fiind bine organizați în sindicate care să le apere drepturile.
PROFESORII AMENINȚĂ CU GREVĂ GENERALĂ ȘI CU ÎNGHEȚAREA ANULUI ȘCOLAR LA MIJLOCUL LUNII MAI! Mă refer, în primul rând la drepturile salariale lăsate cam de izbeliște. Desigur, guvernanții îi cam duc cu zăhărelul și-i invită să aștepte o nouă Lege a salarizării unitare, despre care se zice c-ar elimina inechitățile. Iar această lege a salarizării ar urma să fie gata până la finele anului 2023, ceea ce înseamnă că ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024. Guvernul este cam la strâmtoare, iar profesorii din sistemul de învățământ preuniversitar amenință ba cu o grevă generală, ba cu înghețarea anului școlar pe la jumătatea lunii mai 2023!
ÎN AȘTEPTAREA ORDONANȚEI AUSTERITĂȚII. Mai marii de la vârful politichiei românești se feresc să spună adevărul. Nici acum nu se știe exact dacă există o „gaură” în Bugetul țării și dacă ea a depășit, așa cum se spune, enorma cifră de 22 miliarde de lei în primele trei-patru luni ale acestui an, chiar dacă luna aprilie, a patra în calendar, încă nu s-a terminat. Declarațiile prim-ministrului României, Nicolae Ciucă, ale ministrului de Finanțe, Adrian Câciu, sau ale ministrului Muncii, Marius Budăi, sunt adesea contradictorii. Ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu, dădea vina unei posibile asemenea „găuri” în Buget din pricina colectării mai slabe a taxelor și impozitelor în primele trei luni ale lui 2023. Dacă la un moment dat a vorbit despre o „gaură” de „numai” 4,1 miliarde de lei, mai nou nici pe aceasta n-o mai recunoaște! Miercuri, prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, ne-a zis-o de la obraz că Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, va anunța pe 15 mai Ordonanța Austerității. Același prim-ministru ne-a zis că „România este cea mai stabilă țară din regiune.” Da, trebuie să recunoaștem că, deocamdată, România are o stabilitate politică. Dar nu și una economică.
Un lucru este clar: Războiul din Ucraina pune pe butuci economiile statelor vecine. Iar biata Românie figurează printre marii datornici.
GENERALUL CIUCĂ A ÎNFRÂNT BUGETUL DE STAT! Ne îndoim că o amplă analiză din JURNALUL NAȚIONAL, de miercuri, intitulată: „Generalul Ciucă a înfrânt bugetul de stat și a scos din luptă 130.000 de firme, într-un an,” nu are niciun sâmbure de adevăr. Pe de altă parte, nici nu s-ar justifica altfel decât prin deficitul imens și prin creșterea datoriei publice eforturile Guvernului Ciucă pentru reducerea cheltuielilor la toate ministerele.
UMILINȚĂ AUSTRIACĂ, A DOUA OARĂ. Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner se afla miercuri într-o vizită în România, la invitația omologului său român, Lucian Bode. Cu o nesimțire ieșită din comun, acela care-a votat împotriva României pe 8 decembrie 2022, la Consiliul JAI, încât am rămas în afara Spațiului Schengen, a ținut o conferință de presă, la Viena, în care ne-a bruftuluit din nou și a zis că nu merităm să intrăm în selectul Spațiu Schengen. Ei bine, dar mai degrabă rău, ne-a umilit și la București, repetând același lucru. Ce-i drept, mimează colaborarea cu ministrul Afacerilor Interne român, Lucian Bode, cu care a semnat vreo trei acorduri nesemnificative. Acum, eu nu știu exact ce-au declarat cei doi miniștri de Interne, român și austriac, la conferința de presă comună de miercuri după amiază. Un lucru este sigur: austriacul nu știe exact data la care România va fi primită în Schengen. Asta în cazul că Schengen va mai exista și România va fi primită, așa cum, de fapt, Parlamentul European a votat încă de anul trecut, spunând că țara noastră și-a făcut temele.
ION PREDOȘANU

P.S. Despre situația încurcată, de-a dreptul, privind suprataxarea sau nu a salariaților din domeniul bugetar și din cel privat, pe mâine. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here