Ca la noi, la nimeni – România DNA-ului bine făcut!

225

Faptul că, după ce Victor Ponta a câştigat detaşat turul unu al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie 2014, peste numai două săptămâni – practic în seara de 16 noiembrie, când s-a terminat numărătoarea paralelă de la sediul PSD, ne-am trezit că Klaus Iohannis a răsturnat orice ipoteză oricât de optimistă, inclusiv a celor din spatele său, fără să aibă vreun merit.
Nu este greu de aflat că adevăratul său slogan  a fost, de fapt, altul: „România DNA-ului bine făcut!” Mai ales că fosta procuror comunist Monica Macovei şi-a îndemnat alegătorii să-l voteze necondiţionat pe Klaus Iohannis. Başca faptul că i-a împrumutat toate sloganurile electorale ale campaniei sale, nefiind exclus ca la dezbaterea de la B1 TV – dacă aia a fost dezbatere! – ea să-i fi şoptit, într-o cască ce-o avea la urechea stângă, Klaus Iohannis toate răspunsurile la întrebările moderatoarei ori ale lui Victor Ponta. Toată lumea îşi mai aduce aminte cum Klaus Iohannis nu-şi privea în ochi interlocutorul, ci avea privirea ţintită spre cameră ca să nu se vadă casca din urechea stângă!
Dar într-o ţară în care teme de campanie au fost votul din diaspora, cine are mai mulţi cercetaţi de către DNA – fiica vitregă a Monicăi Macovei – şi anticomunismul la ce să te aştepţi? Parcă Grigore Ureche, cronicarul moldovean zicea că pe aceste meleaguri sunt „proşti, dar mulţi!” Aveţi cumva impresia că s-a schimbat ceva? Dacă da, atunci cu siguranţă vă înşelaţi. În decembrie 1989, Monica Macovei era un brav procuror comunist, iar tânărul Victor Ponta avea numai 17 ani. Încât este exclus să fi fost comunist! Aşa cum a fost Traian Băsescu, de-o pildă!
De când avem, ca ţară, lipit pe Palatul Cotroceni un abţibild nemţesc ne-am trezit că urmaşul Fuhrerului a început să de ordine Parlamentului, Guvernului şi chiar Dictatorului Traian Băsescu, preşedinte încă pe post de la Pactul de coabitare încoace.
Are impresia că Imperiul Austro-Ungaro-Român la care visează vienezii, Tokes Laszlo şi Szilagyi Zolt s-a şi format. Gânditorul mut ce răspunde la numele de Iohannis s-a trezit vorbind ceva de genul „Ne-am luat ţara înapoi!” Sigur că enormitatea asta o mai spusese şi Monica Macovei după referendumul din 29 iulie 2012. Iată cum sintagma cu pricina a ajuns şi pe buzele unui papagal care-a spus-o ca şi cum ar fi austriac. Nu cetăţean român!
La PSD trebuie făcută o curăţenie de Sărbătorile Crăciunului, cu nu-i posibil să fie învinşi de Traian Băsescu – cu tot DNA-ul lui, moşit de Monica Macovei, cu serviciile secrete, Internetul cu slujbaşi ai STS -, folosind un mut!
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here