Ca la noi, la nimeni – PSD eclatant, PNL perdant!

212

Aforistic şi eseistic, motto-ul de mai sus al francezului celebru pentru reluarea mişcării olimpice din antica Eladă se potriveşte de minune şi în viaţa politică. Avem la dispoziţie comunicatul Biroului Electoral Central (BEC) de ieri la ora12,00 referitor la alegerile locale 2016, cu rezultate preliminare sau parţiale, cum vreţi să le spuneţi.
La nivelul întregii ţări s-au prezentat la urne aproape 9 milioane de cetăţeni, referindu-ne la voturile valabil exprimate. Partidul Social Democrat (PSD) şi UNPR au înregistrat un succes răsunător, eclatant am zice, prin obţinerea a 42,90% din sufragii, în vreme ce principalul contracandidat – PNL-ul – numai 34,32%! Cu totul surprinzătoare este clasarea ca al treilea partid a ALDE, adică Alianţa Liberalilor(adevăraţi!) şi Democraţilor, cu 5,46%!
Este un succes de etapă al alianţei de centru-stânga, din jurul social-democraţilor din România, care s-au comportat civilizat şi, aşa cum şi-au ales inspirat sloganul „Aproape de oameni”, cu programe clare şi proiecte concrete pentru mai binele comunităţilor unde au candidat. Cea mai spectaculoasă victorie a PSD şi UNPR s-a petrecut la nivelul Bucureştilor, unde-au câştigat prin candidatul Gabriela Firea – cotată cu 42,79%, conform rezultatelor parţiale de ieri la prânz, Primăria Generală, fiind prima femeie din istoria României care a izbutit o asemenea izbândă. În plus, aceeaşi Alianţă a PSD şi UNPR a mai câştigat şi primăriile sectoarelor Capitalei. Conducerea bicefală a PNL încearcă să minimalizeze eşecul răsunător din Bucureşti, vezi Doamne, pe motiv că la nivelul ţării stau mai bine. În vreme ce copreşedintele PNL – Alina Gorghiu tace mâlc, celălalt copreşedinte – Vasile Blaga încearcă să dreagă busuiocul şi să se agaţe de scaun. Cu demnitate, candidatul PNL pentru Primăria Generală a Bucureştilor – Cătălin Predoiu a felicitat-o pe învingătoarea Gabriela Firea, recunoscându-şi înfrângerea. El a obţinut numai 11,21%, motiv de a-şi da demisia luni, pe care-o anunţase imediat după aflarea rezultatelor exit-pollurilor de duminică, la ora 21,00.
Cu mai multe zile înaintea alegerilor, Cătălin Predoiu încercase o coagulare a dreptei, după cum credea el, prin propunerea de înţelegere cu candidatul Nicuşor Dan, din partea Uniunii Salvaţi Bucureştiul, în încercarea disperată de a fi învinsă Gabriela Firea, candidatul PSD şi UNPR. La care Nicuşor Dan a replicat: „Mă uluieşte atacul acesta total disproporţionat din partea PNL-ului. PNL pare că şi-a pierdut raţiunea. Nu voi face alianţă cu nici un partid.” Oare Nicuşor Dan s-a ţinut de cuvânt, refuzând şi funcţia de viceprimar general al Capitalei, pe care i-o făcuse Gabriela Firea. Mai mult, cum USB a luat 30,5% la alegerile locale din Bucureşti, a anunţat că intenţionează să creeze Uniunea Salvaţi România, în vederea participării la alegerile parlamentare din decembrie 2016!
Adriana Săftoiu, prim-vicepreşedinte PNL, declara ieri că: „În mod evident, în Bucureşti, rezultatul nu este unul carte să ne bucure nu e foarte încurajator. La nivel de ţară, însă, lucrurile nu stau deloc prost(…) Vor exista demisii în PNL. Predoiu nu este singurul responsabil!” Mult mai dur s-a poziţionat deputatul PNL Theodor Paleologu, în postarea sa pe Facebook de duminică seara: „Conducerea PNL este principalul vinovat pentru dezastrul alegerii Gabrielei Firea în funcţia de primar general. Mă aştept la un tsunami de revoltă şi furie a alegătorilor de dreapta împotriva acestei conduceri lamentabile. Gorghiu şi Cezar Preda au avut nesimţirea de a spune că Nicuşor Dan e complicele şi iepuraşul PSD-ului. Declaraţiile lui Cezar Preda şi Gorghiu apar acum drept ceea ce sunt: neruşinate imbecilităţi”.
Faţă de comportamentul supercivilizat al candidatului Nicuşor Dan(Uniunea Salvaţi Bucureştiul), acuzele nefondate ale pretinşilor liberali sunt curate mojicii. Aşa cum remarca deputatul de Gorj Victor Ponta: „Uniunea Salvaţi Bucureştiul pare mai degrabă o formaţiune de extremă stângă, asemănătoare uneia din Spania”.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here