Ca la noi, la nimeni – Pericole vin de la Kremlin, dar și din interiorul țării!

780
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Cu cât se accentuează criza asta economică și finanțiară, care ne bântuie de atâta vreme, fără să avem speranță de a scăpa așa curând, cu atât mi se lămurește mai bine amintirea războiului din urmă(…) N-am pretenția să pricep economia politică și, prin urmare, nu voi căuta să fac vreo paralelă între starea actuală economică și starea în care se află țara noastră până în ajunul marelui război. Știu însă că lumea toată se plângea tot așa de amar și astăzi de lipsa banilor de pe piață.”
Ion Luca Caragiale, Din Leac de criză(1900)

Iată cum se dovedește și prin acest Motto că marele scriitor Ion Luca Caragiale este contemporanul nostru. El făcea aluzie fie la războiul româno-bulgar, fie la Războiul româno-turc, în urma căruia Țara Românescă și-a dobândit independența ca stat, dar asemănarea izbitoare cu ceea ce se petrece acum cu România, neimplicată în Războiul provocat din senin de Rusia Micului Stalin care este Vladimir Putin mi se pare revelatoare.
PERICOLUL RUSESC, REAL. Chiar și în aceste condiții, adică fără ca România să fie deocamdată în război – și sper că nici nu va fi! – aveam crizele noastre: economică, financiară, energetică și sanitară care, din păcate, s-au accentuat începând cu 24 februarie, de când avem război la granița cu Ucraina.
Joi am aflat că Țarul de la Moscova – Vladimir Putin și ministrul său al Apărării – Serghei Șoigu nu sunt la Kremlin. Avioanele lor au decolat de pe Aeroportul moscovit Vnukovo și i-au dus în Siberia, dincolo de Urali. Și că amândoi ar sta ascunși în niște buncăre! Mai adaug că Federația Rusă a decretat o nouă recrutare și, deci, o mobilizare mai amplă de militari. Pentru ce? Păi, după prima zi a pretinselor negocieri de pace dintre Federația Rusă și Ucraina, mediate de președintele Turciei, Erdogan, rușii promiseseră o retragere a armatei ruse invadatoare. O minciună gogonată, așa cum ne-a obișnuit Moscova. Armata Roșie a Federației Ruse doar s-a regrupat. Iar în noaptea de miercuri spre joi și în timpul zilei de joi au fost bombardate, fără milă, orașe și localități ucrainene. Conform experților militari, dar și declarațiilor serviciilor secrete MI6, ale Marii Britanii, și CIA, al Statelor Unite ale Americii, propaganda rusească minte așa cum respiră. În vreme ce Putin și Șoigu s-au ascuns în buncăre prin Siberia, nu-i exclus ca amenințările cu utilizarea armelor chimice, biologice și chiar a arsenalului nuclear, să devină o cruntă realitate. Asta, ca până pe 7 mai, așa cum a cerut Putin, Armata Roșie a Federației Ruse să cucerească Ucraina, înaintea Zilei Victoriei, sărbătorită tradițional de la al Doilea Război Mondial, printr-o paradă în Piața Roșie de la Moscova!
RĂZBOI ÎN PNL. CÎȚU, PE FĂRAȘ?! Chiar astăzi, burlacul și zgubiliticul Florin Cîțu, încă președintrele pretinsului PNL, închearbă 50 de ani. Numai că el nu mai este dorit la conducerea pretinsului PNL, fiind, cum se spune, pe făraș. Schimbarea e cerută de mai mulți lideri ai pretinsului PNL, până joi la prânz fiind strânse 30 de semnături pentru convocarea Consiliului Național al pretinșilor liberali care, la rândul lui, să convoace un Congres al pretinsului PNL, ca să-l debarce pe Cîțu! Contestatarii îl acuză că ia decizii de unul singur, adică de capul lui, și că sabotează Guvernul Ciucă fără să consulte Coaliția PSD-PNL.
Joi, ipochimenul de Cîțu făcea demersuri să-l primească în audiență Preș. Klaus Werner Iohannis și să-i dea o mână de ajutor. Dar, se pare că nici președintele Iohannis nu-l mai vrea!
ION PREDOȘANU

P.S. PSD ȘI PRETINSUL PNL AU UITAT DE POPOR! Se tot ceartă și PSD cu prețiosul PNL, iar Guvernul Ciucă tot amână luarea măsurilor necesare pentru redresarea economiei și scoaterea României din atâtea crize! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here