Ca la noi, la nimeni – Parlamentul, neputincios cu abuzurile lui Iohannis!

278

Mai pe ocolite, Liviu Dragnea, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, i-a sugerat pe Facebook preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, să purceadă la o dezbatere serioasă – cu participarea tuturor partidelor parlamentare – despre poziţia României la apropiata şedinţă a Comisiei Europene. Fără să-i răspundă, Iohannis a declarat, ieri, că unii îşi fac griji în privinţa situaţiei României în Uniunea Europeană.
În realitate, Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a prezentat vreo cinci variante pentru viitorul Uniunii Europene. La criticile primite, inclusiv din partea europarlamentarului PSD Victor Boştinaru, preşedintele Juncker le-a răspuns celor din Parlamentul Europei că au timp două săptămâni să dezbată cele cinci variante şi să-şi prezinte poziţia ţărilor lor şi a partidelor pe care le reprezintă. Doar preşedintele României se face că nu pricepe că va fi vorba despre o Europă cu două viteze: una a ţărilor cu economii puternice şi alta a celor sărace.
Printr-o declaraţie adoptată, ieri, de plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului, Preşedintele Klaus Werner Iohannis este acuzat pentru „abuz de drept”. Iniţiativa a pornit după ce Curtea Constituţională (CCR) a decis, pe 8 februarie, că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament prin adoptarea OUG nr. 13/2017, aşa cum a reclamat Klaus Werner Iohannis şi nici între Guvern şi CSM, aşa cum a reclamat CSM la sugestia şi sub presiunea aceluiaşi petent, care vrea cu tot dinadinsul să blocheze activitatea Guvernului şi, mai ales, să fie băgat în seamă.
„Ceea ce a făcut oportună şi necesară decizia Curţii este absenţa manifestată a bunei credinţe în interpretarea legii fundamentale de către reprezentanţii instituţionali ai autorităţii judecătoreşti, ca şi abuzul de drept al Preşedintelui României, care recurge la sesizarea fără temei a Curţii doar în scopul blocării unui proces politic, democratic”, scrie în Declaraţia Parlamentului. Demersul Parlamentului are doar caracter politic, deci nu are valoare juridică şi a fost votat de majoritatea parlamentarilor. Ideea i-a aparţinut preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi a fost susţinut în integralitatea sa şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
Declaraţia adoptată, miercuri, de către Parlament se încheie cu concluzia: „Oportune sau inoportune, îndreptăţite sau abuzive, părerile Preşedintelui României, ale Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Ministerului Public sunt opinii particulare şi parţiale. Opinia structurată şi legală a societăţii româneşti este exprimată în mod legitim şi cu exclusivitate de Parlament.”
Din păcate, trecem printr-o oarecare perioadă de linişte, recunoscută şi de Preşedintele României, care astfel îşi justifică şi amânarea referendumului propus de el însuşi. Să nu fie liniştea dinaintea furtunii de la nivelul Uniunii Europene, care în mod sigur ne va afecta şi pe noi.
Ion PREDOŞANU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here