Ca la noi, la nimeni – False probleme de campanie

226

Ar fi cazul să se acorde o mai mare importanţă alegerilor europarlamentare, cred eu. Şi nu să fie bagatelizate de false probleme, cu ambiţii, aroganţe şi jigniri de Cireşica. Pentru că majoritatea legilor după care se conduc statele membre ale Uniunii Europene se decid în Parlamentul European. Vrem, nu vrem asta este.
Ba unele chestiuni se dezbat degeaba. Cum să-l mai suspenzi pe Arendaşul din Dealul Cotrocenilor, dacă legea referendumurilor – ce prevede o prezenţă de 30% – votată de USL va intra în vigoare abia după ce Guvernatorul Coloniei România îşi va termina al doilea mandat. Mai catastrofal decât primul. C-aşa vrut-a Curtea Constituţională a României. Tot aceea care se va pronunţa la întrebarea dacă are voie creatorul Regimului Băsescu să le facă o deşănţată campanie celor din minusculul PMP abia pe 21 mai, cel mai devreme. Cu doar două-trei zile înainte de a se încheia campania electorală pentru europarlamentare!
Cu excepţia câtorva candidaţi ai PSD, de regulă dintre cei cu experienţă la Bruxelles, şi parţial a unora liberali – precum singulara Renate Weber –, cei mai numeroşi nici nu ştiu de ce au ajuns pe listele partidelor respective. Eu unul am auzit foarte mulţi că-l respectă pe actorul Mircea Diaconu – candidat independent, cel faultat şi de ANI dar şi de conducerea PNL. De la social-democraţi strâng aprecieri Corina Creţu şi Ecaterina Andronescu.
Am auzit că liderul liberal Crin Antonescu ar fi propus trecerea României la ora Europei Centrale. Despre problemele reale şi grave ale necăjitei Românii nu se căzneşte să ne sufle câte ceva. Ori nu are proiecte şi-i mai preocupat de coagularea polului de dreapta pentru prezidenţiale. Despre alegerile prezidenţiale va mai fi timp de discutat după 25 mai încolo. Nu-i vorbă, izmenelile vicepremierului rus Rogozin ne-au displăcut. Replica lui Băsescu a întârziat pe motiv că nu merită atenţie. Mă rog, se afla pe la Arad cu Pupila domniei sale şi gaşca PMP-ului. Iar când s-a trezit din somn ori din altă stare s-a apucat să-i numere sticlele de vodcă lui Rogozin. Nici rusul nu ştie mai multă carte şi i-a răspuns la fel. În doi peri. Aşa că avea dreptate caricaturistul Jurnalului Naţional, Puiu Găzdaru, să scrie pe desenul matrozului ceva de genul: „…Nu mai ţin la băutură… Rogozin bea vodcă şi pe mine mă doare capul!”
Mult mai haios şi parcă mai plin de miez diplomatic e bancul cu iz turistic şi nu numai: „Vizitaţi Rusia ca Rusia să nu vă viziteze pe voi!” Editorialista Luiza Moldovan, citând un clasic necititor în viaţă dar băutor fruntaş, continuă cu: „Hă, hă, hă!”
Şi, la final, deşi nu stâlcesc sau folosesc prescurtări, pentru rimă voi spune că Marele om de stat Băselu, care le-a dat americanilor Deveselu amână propunerea primului ministru, Victor Ponta, de a  dezbate în CSAT situaţia critică creată de situaţia din Ucraina. Reamintesc, celor care au uitat, că Deveselu fusese pe vremuri pământ românesc pus pe tavă URSS-ului. Cu forţa, nu de bună voie. Cum procedează pretinşii oameni politici postdecembrişti cu Transilvania.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here