Ca la noi, la nimeni – Europarlamentarii PDL împotriva transportatorilor români!

820

Motto: „Șarpele care otrăvește inima, care pricinuiește dezbinare și pierzare, acela-i spiritul de împotrivire care se ridică semeț împotriva disciplinei și rupe legătura sfântă a ordinii; căci el e acela care distruge lumea.” – Schiller Din Kampf, 23

Împotrivirea Preș. Klaus Werner Iohannis la toate proiectele de lege votate în Parlamentul României, la orice decizie a Guvernului PSD-ALDE, încălcarea Constituției și a hotărârilor Curții Constituționale a României nu mai miră pe nimeni.
Herr Iohannis a criticat și încă mai critică România și Guvernul majorității PSD-ALDE, deși Constituția îi cere să fie un moderator al societății românești și nu un cap de lance al firavului Noul PNL(de fapt, vechiul PDL!), partidulețul care și-a exprimat susținerea acestui antiromân sadea pentru obținerea celui de-al doilea mandat la alegerile prezidențiale din acest an – 2019!
„Consultarea” cu societatea civilă susținută financiar de George Soros, ca și #rezist din Statele Unite ale Americii, ni-l arată pe Herr Iohannis ahtiat după voturile acelora care protestează și sunt violenți. Doar-doar va mai prinde alți cinci ani de mandat prezidențial, cu imunitatea care l-ar salva de redeschiderea unor noi dosare penale!
După așa-zisa „consultare” n-a scos o vorbă și i-a lăsat pe haștag-iști să pălăvrăgească despre ce s-a petrecut în Palatul Cotroceni. Ei au sugerat cam ce idei de întrebări pentru nepotrivitul referendum i-au oferit celui care de vreo doi ani avea avizul Parlamentului. Pe care nu vrea să-l mai ceară și acum, deși recomandările Comisiei de la Veneția impun acest lucru. Bașca faptul că aceeași Comisie de la Veneția și chiar directivele Uniunii Europene interzic desfășurarea altor manifestări în aceeași zi în care se votează pentru alegerile europarlamentare!
Practic, bătălia pentru europarlamentare este bruiată de referendumul Preș. Klaus Werner Iohannis, anunțat, cum spuneam, la o „consultare” cu o adunătură minoră a reprezentanților celor vreo 13.000 de organizații non-guvernamentale ale societății așa-zis civile. Unii de la #rezist, alții de la Corupția ucide, care nici măcar nu-i înscrisă oficial ca organizație, ci doar ca strânsură de protestatari, și neapărat Madam Cristina Guseth, fostă soroșistă șefă la Freedom House. Zic fostă, întrucât Soros este și dușmanul celui mai puternic om al planetei, președintele Statelor Unite ale Americii – Donald Trump. Semn că Herr Werner se plasează printre beneficiarii multimiliardarului american Soros, Madam Guseth fiind prima propunere de ministru catastrofal al Justiției „guvernului meu”, condus de agentul serviciilor secrete românești și franceze Dacian Julien Cioloș.
*
Spurcatul la gură și nesimțitul de Cristian Preda n-ar merita nicio atenție. M-a enervat la culme că n-a votat pentru interesele transportatorilor români și, bașca, și-a mai permis s-o insulte pe europarlamentarul patriot Maria Grapini numind-o „agramată”. Lipsa lui de caracter ne era clară mai de mult. A înjurat România ca europarlamentar al Noului PNL(de fapt, PDL!!!), a votat contra ei în Comisia LIBE, înlocuind un german absent, dar membru al PPE. Marți, a mai făcut un pocinog, absentând el însuși de la votul în Comisia TRANS, la fel ca europarlamentarii antiromâni Traian Ungureanu și Daciana Sârbu, a doua soție a mincinosului Victor Ponta, care avea tupeu să vorbească mai demult de „gorjenii mei! Dacă doi dintre acești derbedei ar fi fost prezenți și ar fi votat marți alături de alți români adevărați în Comisia TRANS, atunci firmele românești din domeniul transporturilor internaționale nu rămâneau fără dreptul de a-și desfășura activitatea. Alde Cristian Preda (PDL), Daciana Sârbu (Pro anti-România!) și Traian Ungureanu(PDL) au făcut jocurile PPE. Și astfel, acești netrebnici i-au scos pe transportatorii români de sub incidența reglementărilor pentru transport internațional, așa încât firmele din România nu pot beneficia de aceleași drepturi ca și cele din Vestul Europei. Adică, netrebnicii i-au lăsat pe transportatorii români fără un loc de muncă. Noul PNL și PPE să trăiască. Numai ei și Iohannis-ul lor să nu moară!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here