Ca la noi, la nimeni – Culmea nesimţirii

367

Căldura mare, dar mai ales de la nivelul cel mai de jos, al solului, a început să întărâte tărâţele din minţile foştilor şi actualilor portocalii. Chit că, de mai multă vreme, fostul ministru al Transporturilor şi vicepreşedinte al PDL, la acea vreme, craioveanul Radu Berceanu a ieşit iarăşi la rampă. El, Radu Berceanu, şi-a făcut oricum plinul. Are hotelul Jiul din Craiova, un altul la Rânca, o fabrică de săpunuri AVA, niscaiva benzinării şi cine mai ştie ce alte averi. Până acum a scăpat basma curată şi-i convine să fie tăios. Ca unul care-a fost în interiorul PDL şi încă la vârf, Radu Berceanu nu poate fi bănuit că nu ştie ce vorbeşte. E de părere că PMP a luat la alegeri (cele europarlamentare, n.m. I.P.) mai puţin decât Mircea Diaconu şi încă a luat cât a luat cât s-a crezut că va fi o mare chestie şi mulţi, mai ales frustraţii, au văzut un loc unde să se vâre şi ei. Şi la primul duş pleacă toţi. Nu pleacă cei din conducere care rânjesc în spatele Elenei Udrea pe ecran. Pleacă baza. S-a terminat, confirmă dintr-un începutul declaraţiei sale Radu  Berceanu. “Eu îi ştiu pe unii dintre ei – zice el. Destructurarea a început din seara alegerilor. Nu mai interesează pe nimeni, nu mai contează. A zburat puiul cu aţa! Nu putem să măsurăm acum, dar am 24 de ani de politică în spate, credeţi-mă, dacă mai au acum 1,5%!”
Cum se spune, întărâtă Necuratule. Iar Radu Berceanu trage din toate poziţiile, nefiind exclus ca domnia sa să recidiveze. Şi dăi şi dăi, ca la paşopt. El mai pretinde că a dat comandantul un ordin şi “(…) ştia, la fel ca la PD, nu l-au respectat. Mesajul electoratului a fost aşa: pe tine te plăcem, te votăm, dar când vrei să ne bagi pe gât diverse chestii, nu le vrem. Vedeţi acum să ai tupeul, chiar nesimţirea, să rupi un partid de pe dreapta şi a doua zi să vorbeşti de unificarea dreptei. Trebuie să fii deosebit de nesimţit să faci aşa ceva”.
Negocierile dintre PNL şi PDL riscă să intre într-o văgăună, mai ales că la congresul extraordinar al liberalilor, din 28-29 iunie, este foarte posibil ca mulţi dintre participanţi să se dezemeticească iar un partid istoric – de peste 140 de ani – să nu moară. În condiţiile în care liberalul sadea Călin Popescu Tăriceanu a creat grupul de iniţiativă ce poate da aranjamentele unora peste cap.
Simţindu-se stăpân peste un partiduleţ ce abia a strâns minusculul scor electoral de 6%, Elena Udrea îţi dă şi ea cu părerea. Şi crede că Cristian Diaconescu este mai bun candidat la prezidenţiale decât Cătălin Predoiu, verişorul propriu şi personal, ori decât Klaus Johannis. Fără a ţine seama de opţiunile potenţiale ale electoratului şi de sondaje. Care, după cum se pare, chiar nu contează în opiniile sale dicatoriale. Ea fiind dispusă a fi loială politicii dezastruoase a preşedintelui-Guvernator Traian Băsescu.
Şi cum să nu luăm de bună aserţiunea aceluiaşi Radu Berceanu care susţine că Băsescu e singur, iar Elena Udrea a început să se creadă Evita Peron, ceea ce Radu Breceanu crede că nu este. Şi că i-ar lipsi tot felul de lucruri. De pildă, câţiva ani din CV. Başca, am adăuga noi, faptul că n-a fost soţie de dictator şi, deci, nici primă doamnă.
În vremea aceasta, primul ministru Victor Ponta se luptă pentru introducerea CAS-ului de 5%, despre care-a discutat cu Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, dar şi cu Comisia Europeană, Banca Mondială şi FMI. În fond, crearea de locuri de muncă, a unei pieţe energetice competitive şi taxarea mai redusă a muncii fiind, normal, prioritare.
Ion Predoşanu

2 COMENTARII

  1. Dupe terminarea mandatului presedintelui Basescu despre cine o sa mai scrieti dle Predosanu , ca sunteti obsedat de Basescu ? O sa inchideti rubrica ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here