Situaţia din închisorile de pe întreg cuprinsul ţării, inclusiv cea de la Târgu-Jiu, este una cât se poate de îngrijorătoare. Eram sub ameninţarea unei decizii pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) prin care să ne alegem, ca ţară, cu o amendă anuală de circa 80 de milioane euro.
Şi totuşi, România mai are la dispoziţie o jumătate de an, începând de la 25 iulie 2017, pentru a găsi soluţii la starea dezastruoasă a penitenciarelor. Acesta este termenul anunţat, marţi, dinspre Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a stabili un calendar de soluţionare a numeroaselor probleme privind condiţiile din închisori reclamate de către deţinuţi la CEDO, în sfera supraaglomerării sau problemelor la nivel de igienă ori de insuficienţa hranei.
Fireşte, este vorba de o decizie pilot a CEDO, cu mult mai blândă decât ne-am fi aşteptat, judecătorii acestui for european ajungând la concluzia aceasta despre condiţiile de detenţie din penitenciarele autohtone, condiţii ce contravin Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Prima condamnare a României la CEDO, cu privire la condiţiile de detenţie din penitenciarele româneşti. A avut loc în anul 2003. Cu toate acestea, condamnarea din 2003 nu a fost un semnal de alarmă pentru autorităţile din România. Nici a doua şi nici a zecea condamnare!
După şase luni, România va fi obligată să prezinte un program concret de reabilitare totală a vieţii din penitenciare. De data aceasta, toată lumea politică s-a bucurat că am scăpat ieftin. Trăim cu speranţa că în luna ianuarie 2018 programul va fi gata.
Ştim cu toţii că situaţia din penitenciarele României este catastrofală. Teoretic şi chiar practic, ar trebui eliberaţi cam 9000 de deţinuţi spre a se ajunge la normele minime de spaţiu impuse de Uniunea Europeană. Însă graţierea, încă nevotată în Parlament şi nedorită de stradă –care nici măcar nu ştie care-i diferenţa dintre graţiere şi amnistie, aşa cum susţine sociologul Marius Pieleanu, de la agenţia de sondare a opiniei publice Avangarde – ar scoate din puşcării abia vreo 2.700 de deţinuţi.
Există, desigur, şi varianta construirii unor penitenciare moderne. Pe lângă costurile ridicate, la care n-am putea face faţă fără accesarea de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, ar dura cam patru ani pentru ridicarea fiecărui penitenciar nou construit şi ne-ar trebui vreo patru-cinci. Dar România plăteşte anual 825 milioane de lei pentru întreţinerea celor 27.500 de deţinuţi şi pentru schimbarea situaţiei nu s-a mişcat nici măcar un deget.
Anul trecut, murea un deţinut la fiecare patru zile în puşcăriile din România. Timp în care ministrul Justiţiei de atunci, tehnocrata Raluca Prună, recunoştea că a minţit CEDO. Nici protestele gardienilor şi nici revoltele deţinuţilor nu au determinat-o pe ex-ministresa Raluca Prună să renunţe le ideea năstruşnică şi costisitoare, totuşi, de a schimba uniformele magistraţilor. Un fel de ţara arde şi baba se piaptănă!
În vremea Guvernului Cioloş, România a avut un an pierdut. Din toate punctele de vedere. Trebuie să recunoaştem că am fi avut un avans de patru luni, dacă, în luna ianuarie 2017, preşedintele Klaus Werner Iohannis nu bloca Ordonanţa nr. 13/2017 ieşind în stradă la un miting neautorizat, cu un discurs ieftin, de politicianist şi mai ieftin. A forţat mâna CSM şi a Avocatului Poporului de a contesta Ordonanţa 13 la Curtea Constituţională a României.
Dar cetăţeanul mai presus de lege ajuns Preşedintele României nu şi-a cerut scuze pentru că s-a înşelat în privinţa ordonanţei care prevedea graţierea, nici chiar după ce Curtea Constituţională a României a decis că Ordonanţa 13 este legală. Deci constituţională.
Preşedintele Klaus Werner Iohannis a avut o piruetă în discurs, cam negru de furie, abia atunci când reprezentanţii Comisiei de la Veneţia i-au atras atenţia că se impune graţierea, împreună cu alte măsuri alternative, profilactice.
Ion Predoșanu
P.S. Nu că aş fi vreun harnic, dar tare am fost surprins, ieri, când amicul Tică Mac(alias Dumitru Maxim Sprâncenatu) a aruncat o vorbă că ar fi sărbătoare şi nu se munceşte. Întrebându-l ce sărbătoare, pe un ton glumeţ, mi-a spus de Cuviosul Somn şi Preacinstita Lene. (Ion Predoşanu)
