Beat criță, un bărbat și-a lovit iubita și a plecat cu mașina la plimbare

899

Un bărbat de 52 de ani, din comuna Ghiroiu, judeţul Vâlcea, care locuia fără forme legale în comuna Turcineşti, a fost reținut, luni, de polițiștii gorjeni, fiind acuzat că și-a agresat concubina, după care a plecat cu mașina la plimbare, ignorând faptul că se afla în stare avansată de ebrietate. ,,La data de 8 iulie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 52 de ani, din comuna Ghiroiu, judeţul Vâlcea, care locuia fără forme legale pe raza comunei Turcineşti, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violenţă în familie, conducerea unui vehicul în perioada de suspendare a dreptului de a conduce și de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 7 iulie, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă asupra concubinei sale, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Turcineşti, ulterior fiind depistat de poliţişti în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 664 Turcinești, având permisul de conducere suspendat, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here