Bărbat din Licurici, reținut pentru violență în familie

1235

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Licurici, a fost reținut, miercuri, sub acuzația de violență în familie. Acesta este acuzat că, după ce a consumat alcool, și-ar fi agresat mama. Scandalul a avut loc luni. ,,La data de 16 octombrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 38 de ani, din comuna Licurici, bănuit de săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 14 octombrie, bărbatul, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violenţă asupra mamei sale, de 60 de ani, din aceeaşi localitate. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care avut loc fapta și luarea măsurilor legale”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ieri, suspectul a fost audiat de procurori, solicitând să fie cercetat în libertate.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here