Avantaj la serviciu

457

bunila (1)Noile prevederi ale legii electorale presupun că primarii pot fi aleşi din primul tur dacă au un număr de voturi egal sau mai mare cu jumătatea alegătorilor prezenţi la urne. Acest lucru simplifică foarte mult ecuaţia electorală, deoarece primarii în exerciţiu vor lupta, (vorba vine) să-şi asigure mandatul fără să-i mai intereseze nici lista de consilieri şi nici campania electorală.

Cei care doresc să fie realeşi mai au timp să se remarce în localităţile lor prin lucruri pe care nu le-au făcut până acum, iar dacă aparţin puterii aflate la guvernare vor primi şi sprijinul necesar să-şi conserve mandatul. Fără să fiu răutăcios aceasta ar putea fi una din cauzele schimbării lui Marian Vanghelie din funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Bucureşti deoarece el a dat asigurarea unei bune înţelegeri administrative cu reprezentenţii PDL din sectorul său. Asta înseamnă că o dată reales Vanghelie ar fi putut să nu aibă majoritate în consiliul local de sector. Ar fi fost o pierdere pentru partid pentru că el este oricum încă o dată primar în sectorul V. În Gorj, Florin Cârciumaru, Dorin Hanu, Doru Filip şi ceilalţi primari ai localităţilor mari nu trebuie să-şi mai pună probleme, iar în localităţile mici nu se ştie ce va fi şi nici cum vor fi grupate deoarece prin Parlamentul României care pleacă oficial în vacanţă de la întâi a trecut prin aprobare tacită, legea comasării comunelor cu mai puţin de 5000 de locuitori. Este evident că va urma o retrasare a hărţilor judeţene, iar regionalizarea era binevenită pentru a estompa nenumăratele conflicte mărunte iscate dintr-un orgoliu greu de controlat şi de cuantificat produs de dispariţia unor administraţii locale după modelul închiderii şcolilor şi spitalelor. Reacţia partidelor mici este evident justificată deoarece ele nu vor câştiga niciun post de primar sau dacă vor câştiga primarii aleşi uninominal vor fi oameni excepţionali şi vor face obiectul unor tranzacţii politice de viitor. Ceea ce spune Marius Vlaicu Ieremia este relaţia unui politician ce şi-a ales greşit drumul de viitor, întrucât partidul pe care îl conduce la ora actuală după alegerile locale se va dovedi că a fost doar un talon de săpun inventat la Bucureşti şi umflat ca să susţină o guvernare nelegitimă. O mare problemă pentru comunităţile locale din Gorj o va reprezenta alegerea consilierilor locali întrucât există politicieni care au la activ 3-4 mandate sau chiar mai multe şi care nu au iniţiat în 15 ani de zile niciun proiect de hotărâre. Nu au susţinut niciun interes şi şi-au cumpărat abonamentul la indemnizaţia lunară doar de dragul banilor. Aceşti oameni aproape inutili sunt cei care se fac vinovaţi de amalgamul politic din comunele judeţului, acolo unde organizaţiile de partid funcţionează doar în campania electorală, atâta vreme cât sunt susţinute financiar de cei interesaţi. Există o regulă graţie căreia la fiecare ciclu electoral jumătate din precedentul consiliu a fost menţinut datorită alegerii pe liste de candidaţi. Cu timpul, aceşti politicieni inutili şi-au revendicat statutul de oameni politici pe care comunităţile l-au şi acordat fără prea multe condiţii. În anul 2012 prea multe lucruri nu se vor schimba însă alegerile locale sunt importante pentru că până atunci se vor creiona regiunile, se vor alege consilieri regionali, un fel de parlamentari de land, vor fi aleşi guvernatorii şi evident după aceea noul parlament, conform referendumului şi dorinţei lui Traian Băsescu. De aceea acţiunea de portocalizare a României nu va ţine cont de părerea unor lideri precum Marius Vlaicu, deoarece plecând din PSD nu l-a apucat pe Dumnezeu de un picior, ci pe Satana.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here