Accente polikratice – Politicianul şi poetul

276

Politica reprezintă un atu al oamenilor mari, în istorie. Aceştia se ivesc mereu la răscruci, la o nouă „cotitură”, ca să fie revoluţionarii, începătorii unui nou drum. Având eu acest gând cu mine, ca pe o obsesie (citisem „Politica” lui Aristotel, „Politica” lui Traian Brăileanu, „Fundamentele politicii” ale lui Adrian Miroiu, „Democraţia în rouge caviar” de Ionel Buşe şi două cărţi ale universitarilor gorjeni Nicolae Brânzan: „Studii de ştiinţa politicii” şi Adrian Gorun: „Contribuţii la unificarea ştiinţei politice actuale”).
Aristotel, de pildă, afirmă că a face politică înseamnă a fi un om liber în ţara ta, plin de virtuţi care te îndreptăţesc să devii – şi chiar să fii – conducător al Cetăţii, care să lupte şi pentru interesele comunităţii (s.m., I.P.B.).
Tot Aristotel consideră că dragostea este – citez – „cel mai mare dintre bunurile cetăţilor”. Iar misiunea dragostei este să asigure unitatea cetăţii. Căci „dragostea pe care şi-o poartă fiecare nu este în van, ci este ceva natural”.
Traian Brăileanu e de părere că politica înseamnă cunoaştere, că acţiunea sa e logică. Dar tot el dezavuează pe politicianul cinic, care vrea să se îmbogăţească şi vorbeşte de „libertate” şi de „egalitate”, disimulându-şi scopul egoist urmărit.
Pareto subliniază că, în sistemul social pe care-l identifică cu sistemul politic, omul e mânat de un singur impuls: dominaţia asupra semenilor săi şi exploatarea lor în folosul propriu. Setea de putere pentru a profita de toate avantajele puterii constituie caracterul omului ca fiinţă politică / animal politic.
Adrian Gorun consideră că esenţa politicului constă în guvernare: „Viaţa politică este un aspect al oricărei vieţi sociale şi ca atare funcţiile politicului asigură cooperarea internă şi apărarea integrităţii societăţii în faţa ameninţărilor din exterior, contribuind desigur la supravieţuirea fizică a societăţii, permiţând controlul sau rezolvarea conflictelor”. În consecinţă, – subliniază ferm acelaşi Adrian Gorun – citez – „acţiunea politică se defineşte prin putere politică, iar acţiunea administrativă se defineşte prin autoritate.”.
Toate aceste surse bibliografice m-au îndreptăţit să contactez telefonic poate pe cel mai interesant protagonist al vieţii politice dintr-un ieri foarte recent şi dintr-un azi în athanorul căruia se încearcă a se contura viitorul (destinul) României de mâine.
În aşteptarea altor opinii ale şefilor tuturor partidelor din România contemporană, cu ajutorul unui prieten drag, scriitorul (poet, editor, publicist, colaborator al „Gorjeanului” de câţiva ani – n.m., I.P.B.) Laurian Stănchescu, am avut prilejul să mă convorbesc telefonic cu domnul Marian Munteanu, un om politic cu o viziune liberală prin definiţie, dar şi preponderent revoluţionară, căci a fost în Decembrie ’89 pe baricadele „revoltei populare”, insurgent şi democratic până la „insuportabil” (?). Căci cum altfel să definesc „jenanta bâlbâială” P.N.L.-istă în ceea ce priveşte distinsa-i personalitate?
Dar să dau glas „celularului”: „În ultimii 20 de ani ţara a involuat spre dezastru. Scopul Alianţei Noastre România este scoaterea Patriei dintr-o parcă iminentă catastrofă a societăţii de azi, care e una bântuită de tot felul de fantasme, stafii, nostalgii, prejudecăţi împrumutate dintr-un occident putred. Triada sacră a acţiunii mele politice şi politeiste este «competenţă / cinste / patriotism»”. Am îndrăznit oarecum „impertinent” – îmi cer iată pe această cale scuzele de rigoare – a-l întreba, în urmarea dialogului nostru interpersonal, dacă A.N.R. ar fi un fel de contrabalanţă la U.S.R.-ul lui Nicuşor Dan. Căci ideea pe care marşează Nicuşor Dan ar fi – aşa interpretez eu – să salveze România de „sistemul politic actual”, unul corupt până în măduva oaselor, şi în ultimă instanţă România de ea însăşi, dacă ne întoarcem la reflecţiile politice ale lui Aristotel anticul… modern. Oribilă dicţiune (să nu-i zic ficţiune neagră – n.m., I.P.B.)”. Cum adică: să „salvăm” România împotriva ei înseşi precum îşi asumase cândva F.S.N.-ul lui Ion Iliescu şi Petre Roman ori Gelu Voican Voiculescu, care umbla cu o puşcă mitralieră la umăr ca vice-prim-ministru al Guvernului de „revoluţionari ad-hoc”(?!).
„Alianţa Noastră România” ar fi exact „pe dos”. Cum adică? A fost rândul lui Laurian Stănchescu, poetul, în calitate de fiu al Cetăţii de pe Jiu să-mi încredinţeze spre tipar explicaţiile sale în premieră absolută pentru „Gorjeanul”.
Glasul celularului îşi continuă deci „discursul” monologal: „Am avut eu însumi o discuţie ideologică cu domnul Marian Munteanu: Alianţa Noastră România” ar trebui să se ghideze în activitatea-i politică pe următoarele direcţii fundamentale: renaşterea românismului, promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor cultural-materiale pur româneşti, ridicarea tricolorului din mocirla în care a fost aruncat, după 1990, de către toate partidele politice; însă peste „acestea toate” (sintagma este eminamente poetică, nu?) reaşezarea României în istoria contemporană după rang, vechime, sorginte primordială, cultură, gândire trans-orizontică, viziune transeuropeană ş.c.l.
un comentariu de Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here