A VIII-a ediție a manifestării „De la război la Marea Unire” desfășurată în Pasul Vâlcan, județul Hunedoara

1092

Sâmbătă, 19 august 2023, începând cu ora 11:00, în Pasul Vulcan s-a desfășurat a VIII-a ediție a manifestării „De la război la Marea Unire” ca recunoștință a românilor față de eroii neamului românesc, cărora le datorăm existența noastră pe aceste meleaguri sfinte protejate de Dumnezeu.

Evenimentul organizat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județeană Hunedoara în colaborare cu Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – Filiala „Sarmizegetusa” Hunedoara, susținut de Consiliul județean Hunedoara, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Vulcan, Episcopia Devei și Hunedoarei, s-a desfășurat la „Memorialul Eroilor Primului Război Mondial” situat la cota 1621 m chiar pe vechea graniță a Țării Românești cu Imperiul Austro-Ungar în prezența autorităților locale ale Municipiului Vulcan și județene (din partea celor două județe, Hunedoara și Gorj), a delegațiilor asociațiilor Cultul Eroilor „Regina Maria”, A.N.C.M.R.R., Asociația și Uniunea Veteranilor și Văduvelor de Război și Urmașii acestora, altor asociații și grupuri civice printre care și Asociația Județeană Solidaritatea a Pensionarilor din Județul Gorj, a unor istorici de prestigiu, dar și ai societății civile din Valea Jiului.
Delegația Județului Gorj a fost destul de numeroasă, aproximativ 100 de persoane, care au venit cu două autocare de la Târgu Jiu, prin grija domnului Emil Frunză Sgarbură. De la A.N.C.E.R.M. Gorj „Tudor Vladimirescu” au fost prezenți: col. (rtr.) dr. ing. Walter Loga, președinte, col. (rtr.) Gigi Bușe, secretar executiv și jurnalist, ing. Vasile Ionescu, vicepreședinte și doamna Viorica Ionescu, contabilul filialei. De la A.N.C.M.M.R. Gorj „Gl. Ioan Culcer” a fost o delegație de 10 persoane condusă de Gl. bg. (rtr.) Ion Bărbulescu (președinte de onoare) și col. (r.) Emanuel Bărbulescu (președinte).
Începând cu anul 2016, când s-a desfășurat prima ediție, evenimentul s-a desfășurat în fiecare an, în prima sâmbătă de după sărbătoarea religioasă a Praznicului Adormirii Maici Domnului, în organizarea Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Vulcan, și marchează momentul în care, în noaptea de 27/28 august 1916, Armata Română a pătruns în Transilvania în încercarea de a dezrobi vechiul pământ intercarpatic de sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar.
La inițiativa unui grup de oameni inimoși și patrioți din Vulcan și cu sprijinul autorităților locale, pe linia de front de la cota 1621 din Pasul Vâlcan, a fost ridicat un Panteon al Eroilor, prin contribuția financiară a domnului Emil Ilie Părău, menit a cinsti jertfa celor care au luptat pe frontul din Valea Jiului în perioada august – octombrie 1916, unde peste 1500 de eroi au căzut la datorie în zona Straja – Pasul Vâlcan.
Acesta cuprinde, pe lângă o Cruce a Eroilor „Crucea Răstignirii lui Iisus Hristos” și un mormânt al Eroului Necunoscut, un sarcofag din marmoră neagră realizat în anul 2019, care are gravat, pe placa tombală, textul: „Glorie Eroilor Neamului. Întru cinstirea ostașilor din Vechiul Regat pentru neuitatele pilde ale iubirii de Neam și Țară, pentru cei de azi și viitor. Ardealul vi se închină! 24 august 2019”, și opt busturi: ale Regelui Ferdinand I Întregitorul și al soției sale, Regina Maria a României, al generalilor Ioan Culcer și Ion Dragalina, comandanți ai Armatei 1, al Colonelului Cocorăscu Dumitru, comandantul Brigăzii 21 Infanterie, ale locotenenților Popovici Emil, comandantul Companiei 11 din B.III/Regimentul 18 Gorj și Gheorghe Tătărescu, comandantul Companiei 16/ Regimentul 18 Gorj, dar și al sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu ce avea să moară ca un erou în bătălia de la Mărășești în ziua de 22 august 1917, realizate de artistul plastic vulcănean Teodosie Cuciuc.
Ceremonialul din 19 august 2023 a fost deschis de un semnal de trompetă care anunța sosirea doamnei Natalia-Elena Intotero, actualul ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, profesor și deputat PSD de Hunedoara, născută 14 ianuarie 1976, la Brad, Hunedoara. A fost întâmpinată de căpitanul Ferencz Gergely, comandantul Gărzii de Onoare, care, după ce i-a dat raportul, a însoțit-o să treacă în revistă Garda de Onoare cu Drapelul de Luptă al Unității, apoi și a celor prezenți la ceremonial, până la locul unde erau adunați reprezentanții administrației locale și județene din Hunedoara și Gorj, parlamentari și președinți ai unor asociații militare și civile din mai multe județe, cât și de la nivel central (gl. mr. Ion Dănilă – președintele ANVR, Emil Frunză Sgarbură – președintele UNVR).
Pe timpul intonării Imnului de stat a fost arborat Drapelul României pe catargul amplasat între busturile Reginei Maria și al soțului său, Regele Ferdinand I.
Deschiderea ceremonialului militar-religios a fost făcută, ca și anul trecut, de jurnalistul Tiberiu Vințan, care, după ce a salutat pe cei prezenți, a făcut un scurt rezumat al însemnătății acestui eveniment care aduce în atenția românilor campania militară din august 1916 a Armatei Române din Munții Vâlcan, unde era granița României cu Imperiul Austro-Ungar. „Vă spunem un bun venit la Pasul Vâlcan, pe linia de front care a deschis luptele Marelui Război al Reîntregirii Neamului românesc ce a însemnat prima palmă de pământ câștigată de Armata Română la intrarea în Primul Război Mondial. Nu facem altceva decât să demonstrăm, încă odată, că neamul este etern doar prin Cultul Eroilor”. A salutat prezența personalităților militare și civile care au onorat invitația de a participa la acest eveniment istoric, pentru a comemora eroii care au căzut aici pentru un ideal, o „Românie Mare și Unită”! Jertfa ostașilor români a fost elementul esențial care a constituit premisa necesară ca după război, diplomații români și iluștrii conducători ai acestei țări să reușească, ceea ce părea la un moment dat imposibil, făurirea statului național, unitar român, al României Mari.
Au intrat apoi drapelele de luptă ale regimentelor care au luptat în august 1916 în această zonă, în cadrul Diviziei a 11-a din Armata 1 Română: R. 18 Inf. Gorj, R. 26 Inf. „Rovine” Dolj, R. 31 Inf. Calafat, R. 57 Inf. Drobeta Turnu Severin, R. 58 Inf. Târgu Jiu, R. 71 Inf. Calafat, R. 17 Inf. „Știrbei Vodă” Drobeta Turnu Severin, R. 41 Inf. Craiova, R. 42 Inf. Vâlcea, R. 43 Inf. Caracal, Olt, R. 59 Inf. Caracal, Olt, R. 72 Inf. Mizil, R. 1 Art. „Carol I” Fort 13 Jilava, R. 21 Art. Slatina, Olt și R. 1 Vânători, Craiova.
Slujba religioasă a fost săvârșită de arhimandritul Gherontie Ciupe, arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, după care a ținut o frumoasă și pilduitoare predică: „Onorate oficialități și drag popor iubitor de țară și de Dumnezeu! Nu suntem vrednici să mulțumim îndeajuns înaintașilor noștri care și-au vărsat sângele pentru libertatea noastră, să fim continuatori ai acestui brav popor, ca să ducem mai departe ceea ce ne-au lăsat străbunii noștri. În vremuri de război oamenii au fost mai aproape de Dumnezeu. În vreme de pace există un alt război, unul nevăzut, războiul cu pornirile păcătoase din noi, cu lenea, cu neglijența, cu imoralitatea. Aceasta este lupta care ni se cere nouă astăzi. Dacă înaintașii noștri și-au vărsat sângele pentru patrie și credință, noi suntem datori să plecăm genunchii și în vreme de pace și să facem front comun cu preoții și biserica. Recent am pomenit pe sfinții Brâncoveni, care și-au dat sângele și viața nu numai pentru țară ci și pentru credință. Nu mai găsim exemple de acest fel nici în alte țări vecine, ca un șef de stat să nu se lepede de credința lui creștin-ortodoxă când i se pune în față viața și moartea. Constantin Brâncoveanu ne-a dat o lecție cum nu se poate mai bună”.
A urmat rândul mesajelor transmise de politicieni și militari. Domnul Cristian Merișanu, primarul Municipiului Vulcan a mulțumit celor prezenți la eveniment și celor care l-au ajutat la organizarea și desfășurarea lui. A făcut și o promisiune: „Cât voi fi eu primar la Vulcan acest eveniment se va desfășura aici, indiferent de vreme și va fi, de la an la an, mai bogat și cu mai mulți invitați”, apoi s-a ținut un moment de reculegere pentru cei jertfiți pe aceste meleaguri, dar și pentru fostul primar Gheorghe Ile care a pus bazele acestui sanctuar.
Doamna Natalia-Elena Intotero, actualul ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, care, după salutul adresat celor prezenți a spus că e bucuroasă că de opt ani de zile, sunt tot mai mulți români prezenți aici pentru a cinstii eroii care s-u jertfit pentru ca noi, astăzi, să locuim într-o țară atât de frumoasă „Grădina Maicii Domnului”, iar conducerea administrației locale sprijinită de autorităților județene, să ducă mai departe această „filă de istorie”, la care participă și mulți copii.
Istoricul Gheorghe Nichifor, vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj a spus că vine aici, an de an, cu mare drag, cu emoție și bucurie creștinească, pentru a se reculege la acest sanctuar. Avem aici foștii suverani ai României, Regele Ferdinand și Regina Maria, dar și pe Ecaterina Teodoroiu, care, alături de Regina Maria sunt două modele de eroism feminin. Amintește că la Gorj, duminica trecută a fost omagiat, în Poiana lui Mihai, Marele Voievod Mihai Viteazul Unificatorul, apoi joi, la Muzeul Județean Gorj, profesorul și istoricul Andrei Popete Pătrașcu a făcut o expoziție foto dedicată generalului Ioan Culcer și a făcut un laudațio activității sale militare și civice alături de urmașii acestuia. Pe 22 august urmează o comemorare a Eroinei Naționale Ecaterina Teodoroiu. Deci și gorjenii își cinstesc eroii.
Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul ing. Ion Bădin, fost jurnalist, născut la 12 martie 1955 în Hunedoara, a spus că: „Ne aflăm astăzi aici, în Pasul Vâlcan, pentru a comemora un moment istoric de importanță covârșitoare în lupta poporului român pentru eliberare și independență.”
Au mai transmis mesaje: Subprefectul Județului Hunedoara, Széll Lorincz, fost director executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara, senator Cornel-Cristian Resmeriță (n. 26 ianuarie 1980, în Lupeni), Deteșan Constantin Gabriel, primar comuna Schela, jud. Gorj și ing. Ion Dorel Șchiopu, președintele Filialei Cultul Eroilor Hunedoara, care a spus că: „Printre cei care au trăit experiența confruntării cu românii și care a relatat cu obiectivitate și respect luptele de pe Valea Jiului a fost Erwin Rommel, unul dintre cei mai valoroși și apreciați comandanți militari din istorie, fiind la acea vreme, locotenent în armata Germană, care a luptat în Pasul Vâlcan.”
Din partea A.N.C.M.R.R. a vorbit domnul Gl. lt. Ion Pâlșoiu, vicepreședinte ANCMRR Central și președinte Filiala Dolj și domnul col. (rtr.) Mircea Constantinescu, președintele Filialei „Sarmizegetusa” Hunedoara.
După un moment artistic cu recital de muzică și poezie realizat de domnișoara Denis Gagiu, doctorand al Academiei de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București care a interpretat două melodii la nai, iar actorul și regizorul Marian Ciripan a recitat două poezii cu tematică de război.
Ceremonialul s-a încheiat cu depuneri de coroane la cele opt busturi ridicate în acest sanctuar al eroilor. Prin amabilitatea domnului primar Cristian Merișanu și a Consiliului Local al Municipiului Vulcan, celor veniți din alte județe ni s-a oferit o masă cu aperitiv, sarmale și doi mici, pentru care-i mulțumim și pe această cale.
Ca o concluzie a acestui eveniment redau mesajul jurnalistului Tiberiu Vințan, moderatorul ceremonialului, scris pe pagina sa de socializare: „Au fost și în acest an momente emoționante și trăiri profunde la ceremonialul dedicat Eroilor Marelui Război în Panteonul de la Pasul Vâlcan, unde sute de oameni au venit să-i omagieze pe cei care au scris aici, cu eroism și sânge, prima filă din istoria drumului României de la Război spre Marea Unire. Aceleași sentimente le-am trăit și eu, dublate de emoția în plus a ”misiunii” pe care mi-au încredințat-o și în acest an organizatorii, aceea de a conduce întreaga desfășurare a ceremoniilor. Glorie eternă eroilor militari, onoare celor ce înțeleg și știu să le prețuiască jertfa și cinste celor ce știu să le păstreze vie amintirea!”
Col. (rtr.) Gigi Bușe, ANCERM Gorj „Tudor Vladimirescu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here