80 de vizite intime pentru deţinuţii de la Târgu-Jiu

542

Conducerea Penitenciarului Târgu-Jiu a aprobat acordarea unui număr de 80 de vizite intime pentru cei care se află închişi după gratiile unităţii. Aceste persoane private de libertate s-au putut bucura de astfel de privilegii cu concubina sau soţia vreme de două ore sau de 48 de ore.

De la începutul acestui an şi până în prezent, un număr de 80 de vizite au fost permise în cadrul Penitenciarului din Târgu-Jiu. Condamnaţii pot beneficia trimestrial de vizită intimă, cu durata de două ore. Prin excepţie, frecvenţa vizitei intime poate fi lunară, pentru primul an după încheierea căsătoriei, în cazul persoanelor care s-au căsătorit în penitenciar. Aici, în acest an s-au încheiat un număr de trei căsătorii astfel că durata vizitelor acestor proaspeţi însurăţei a fost de 48 de ore, şi nu de două ore precum vizitele altora.
„În acest an, în cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu au fost oficiate trei cununii civile. La una dintre acestea care a fost oficiată în cursul zilei de marţi, nu s-a solicitat şi vizita intimă cu durată de 48 de ore. Menţionez că de la 1 ianuarie şi în prezent, conducerea Penitenciarului a aprobat 78 de vizite intime de două ore şi două de 48 de ore”, a declarat Marius Oborocea, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu. Camera din cadrul instituţiei a fost amenajată pentru astfel de activităţi la sfârşitul anului 2006.

Intimitate după criterii
Pentru a beneficia de aceste vizite, persoanele private de libertate trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii: să fie condamnate definitiv şi să fie repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, să nu fie cercetate sau în curs de judecată în alte cauze penale, să existe o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie a certificatului de căsătorie, sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi. De asemenea, deţinuţii nu trebuie să fi beneficiat în ultimele trei luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieşire din penitenciar, nu au fost sancţionaţi disciplinar pe o perioadă de şase luni anterioară solicitării vizitei intime, iar persoanele private de libertate trebuie să participe activ la programele şi activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială recomandate în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică ori la activităţi productive.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here