6 persoane suspecte de COVID-19, internate la spitalul din Motru

1888

„După o perioadă de o săptămână în care nu am înregistrat nici o internare, în ultimele două zile la spital s-au prezentat 6 persoane cu suspiciune de infectare cu coronavirusul SARS-CoV2, patru din Motru, una din Văgiulești și una din Brănești, trei sunt pensionari, doi fără ocupație și un angajat. Pentru aceste persoane așteptăm rezultatul testelor, în orele ce urmează. De asemenea, o persoană a fost adusă ieri la spital în stare gravă, suferind un accident vascular cerebral. După stabilizare, pacientul în vârstă de 64 de ani, a fost trimis la Spitalul din Tg. Jiu pentru tratament, dar din păcate a decedat. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate!

În același timp, a scăzut numărul celor izolați la domiciliu, sunt doar 23 azi, și a crescut numărul pacienților vindecați de Covid-19 la 9 persoane, inclusiv pacientul numărul unu din Motru. Putem considera o veste bună, faptul că Direcția de Sănătate Publică Gorj, în urma analizării situației, și-a dat acordul pentru reînceperea activității Societății Manufactura de Motru, angajații putând să se întoarcă la lucru încă de mâine. Revin și vă rog să respectați, în continuare, măsurile de prevenție recomandate de autorități pentru a putea stăpâni și stopa răspândirea acestui virus”, a anunțat, în urmă cu câteva minute, Gigel Jianu, primarul municipiului Motru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here