48 de apelanți din Gorj au sunat la Telefonul Vârstnicului

1126

Fundația Regală Margareta a României a lansat Topul nevoilor vârstnicilor din România și explică soluțiile oferite acestora. Topul a fost realizat prin prelucrarea datelor colectate de Telefonul Vârstnicului care, în peste cinci ani de funcționare, a înregistrat peste 51.000 de interacțiuni cu seniori din toată țara, aproape 9.500 dintre aceștia fiind apelanți unici.

Telefonul Vârstnicului este o linie de ajutor gratuită care oferă soluții la nevoile adresate de vârstnicii din România (informare, consiliere, sprijin practic sau emoțional). Proiectul social a fost lansat în 2015 ca răspuns la problema îmbătrânirii populației și a beneficiat de o finanțare totală de 837.500 de lei din partea Fundației Vodafone România. Serviciul social Telefonul Vârstnicului răspunde nevoilor cu care se confruntă seniorii din România și este singura linie telefonică gratuită și confidențială dedicată acestora, accesibilă la nivel național. Vârstnicii primesc informații punctuale, practice și actualizate referitoare la serviciile sau soluțiile disponibile pentru situațiile adresate. Apelurile se pot face la 0800 460 001, de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta între 08.00 – 16.00. Din Gorj, către Telefonul Vârstnicului ,,au plecat” un număr de 48 de apeluri, astfel județul nostru situându-se spre coada clasamentului privind numărul de apelanți care au avut nevoie de informare, consiliere ori sprijin emoțional.
Dintre cei 9.500 de apelanți unici care au sunat la Telefonul Vârstnicului în perioada 2015-2020, 44% locuiesc în București, 31% în mediul rural și mic urban, iar 27% fac parte din categoria de vârstă 70-80 de ani. Topul nevoilor declarate de vârstnicii din România include cinci mari categorii: 1. informații utile; 2. îngrijire și sprijin practic; 3. sprijin material și financiar; 4. sprijin emoțional; 5. nevoia de a fi activ și de participare socială. În urma analizării datelor colectate pe parcursul celor cinci ani reiese că dinamica problemelor și a situațiilor de viață cu care se confruntă vârstnicii nu a prezentat modificări semnificative. Acest lucru este datorat în mare parte unei lipse acute de dezvoltare a serviciilor sociale, publice sau private, destinate persoanelor vârstnice. Principalul motiv pentru care seniorii apelează linia telefonică este nevoia de informații utile, cauzată atât de fenomenele sociale de izolare, marginalizare și discriminare a vârstnicilor, dar și de incapacitatea acestora de a se adapta la noile tehnologii de comunicare. În ceea ce privește nevoia de îngrijire și sprijin practic, aceasta este exprimată prin solicitări specifice legate de informații și asistență medicală, supraveghere specializată, referințe despre cămine pentru vârstnici și procedura de instituționalizare. Un procent de 48% dintre cei care și-au exprimat aceste nevoi au vârsta cuprinsă între 70 și 90 de ani. Nevoia de sprijin emoțional este determinată de singurătatea și izolarea socială pe care mulți vârstnici o resimt, chiar dacă unii dintre ei nu locuiesc singuri. 45% dintre apelanții liniei telefonice locuiesc singuri, 22% locuiesc cu partenerul, 6% cu copiii sau cu nepoții, iar 1% au declarat că se află într-un cămin pentru vârstnici. Ca răspuns la problema singurătății, Telefonul Vârstnicului oferă servicii proprii de reapelare săptămânală sau de redirecționare către organizații partenere. În contextul pandemiei, echipa de specialiști de la Telefonul Vârstnicului oferă consiliere psihologică și sprijin emoțional persoanelor vârstnice care se confruntă cu stări de anxietate sau depresie, accentuate în starea de izolare.În perioada stării de urgență cauzate de pandemia COVID-19, serviciul social a înregistrat zilnic un număr dublu de interacțiuni, comparativ cu perioada anterioară – peste 3.000 de apeluri și 900 de apelanți unici. În contextul pandemiei, solicitările de sprijin material și financiar s-au intensificat și au plasat această nevoie înaintea celei pentru sprijin emoțional. Cu toate acestea, odată cu ridicarea stării de urgență, problemele vârstnicilor au revenit la forma lor anterioară.Telefonul Vârstnicului a fost premiat pentru originalitate în 2016 și desemnat cel mai bun proiect de Servicii de Asistență Socială din România la Gala Societății Civile din 2019.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here