10 perechi de dansatori juniori pentru Doina Gorjului

1201

Preselecţia organizată de conducerea Ansamblului Artistic Folcloric Profesionist Doina Gorjului în vederea organizării unei formaţii de dansatori juniori a fost un succes. Potrivit lui Gheorghe Porumbel, directorul ansamblului, la preselecţie s-au prezentat peste 20 de fete şi 6 băieţi, însă ulterior zilei de prelecţie au mai fost primiţi doritori. “Am reuşit să facem selecţie pentru 10 perechi de dansatori juniori, băieţi şi fete, dar uşile noastre sunt deschise în continuare pentru cei care iubesc şi doresc să înveţe dansuri populare la înalt nivel. Se pare că începutul e promiţător. Un dansator se formează în câţiva ani de zile, dar vom parcurge treptate toate etapele deoarece este vorba de dans popular profesionist. Cele 10 perechi deja au început şi pregătirea care se face în zilele de marţi şi joi în sala noastră de balet din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor Târgu-Jiu, cu începere de la orele 19:00. De pregătirea şi formarea dansatorilor juniori se ocupă coregrafii noştri, Valeriu Saraolu şi Marian Stelea”, a declarat directorul Ansamblului Artistic Folcloric Profesionist Doina Gorjului.
Acesta a precizat că ansamblul nu a mai avut o formaţie de juniori de câţiva ani de zile, iar organizarea preselecţiei din 15 ianuarie a.c. a venit din dorinţa reînvierii tradiţiei juniorilor din Doina Gorjului, pentru a conserva şi duce mai departe dansul, dar şi pentru a reprezenta o rezervă pentru Ansamblul Profesionist: “Ne-am gândit şi la o acţiune în judeţ pentru perioada următoare; sperăm să avem parte de sprijinul primarilor. Vrem să trimitem instructori din formaţia de seniori de dansatori ai ansamblului în diverse localităţi unde identificăm tineri iubitori de dansuri populare pentru a-i învăţa pe aceştia din urmă dansuri populare gorjeneşti şi olteneşti”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.