10% din salariu pentru moartea unui bebeluş

356

roibuMedicii Spitalului din Târgu-Cărbuneşti se fac vinovaţi de moartea bebeluşului care nu a mai apucat să stea în braţele mamei sale. Necropsia a arătat clar că micuţul era sănătos şi că a murit ca urmare a neintervenţiei medicilor.

Spitalul din Cărbuneşti a decis sancţionarea celor doi medici de gardă cu 10 % din salariu pe următoarele trei luni . Aceasta este, însă, o sancţiune administrativă, medicii fiind nevoiţi să dea explicaţii şi procurorilor care îi vor ancheta pentru ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu.

La Spitalul din Târgu-Cărbuneşti, consiliul de administraţie a luat decizia de a-i sancţiona administrativ pe medicii care s-au aflat de gardă în momentul în care gravida a venit să nască. „Consilul de Administraţie a aprobat sancţionarea cu 10% din salariu pentru cei doi medici ginecologi care au fost de gardă, Cătălin Tănase şi Maria Roibu pentru că nu au intervenit profesionist şi pentru că prin declaraţiile lor au adus prejudicii de imagine spitalului”, a precizat managerul Spitalului din Târgu-Cărbuneşti, Constantin Târziu. Managerul propusese, însă, măsuri şi mai grave. „Personal, am propus diminuarea salariului cu 20-30% din salariu şi, în urma analizei făcută pe secţie să se meargă până la suspendarea contractului de muncă pentru cei doi medici, mai ales că s-au început şi anchetele la Colegiul medicilor şi parchet”, a mai spus Constantin Târziu.

Medicii vor contesta decizia!

BEBELUS[(001631)17-59-17] 3În final, s-a luat măsura de diminuare cu 10% din salariu celor doi medici de gardă. Medicul Maria Roibu a fost sancţionată pentru că nu a intervenit la timp să salveze bebeluşul şi pentru că a minţit presa şi aparţinătorii că nu putea interveni chirurgical, neavând sală şi instrumentar sterilizat. A fost contrazisă de directorul medical: „În acel moment existau două săli de operaţie sterilizate şi instrumentar cu care s-ar fi putut face intervenţia. Avea toate condiţiile pentru cezariană”, a precizat, Ştefan Buşu, directorul medical al Spitalului Târgu-Cărbuneşti. Conform managerului Constantin Târziu, medicul Maria Roibu nu a intervenit de teamă, considerând că este o problemă care o depăşeşte. Celălalt medic de gardă sancţionat este nemulţumit de pedeapsă, considerându-se nevinovat. „Este o decizie incorectă, o voi contesta, nu mă consider vinovat pentru că eu când am ieşit din gardă am lăsat gravidă cu contracţii. Nu am intervenit pentru cezariană pentru că nu mi s-a cerut acest lucru. Nu era necesar să intervin eu cât am fost de gardă, iar dacă fătul avea probleme aşa cum am înţeles că a avut, era un risc”, a declarat Cătălin Tănase, medic de gardă ginecolog.

Copilul era sănătos

Lucru total neadevărat, întrucât medicii legişti au comunicat că micuţul era perfect sănătos. “S-a stabilit că bebeluşul era perfect sănătos, nu prezenta malformaţii, iar moartea a survenit ca urmare a asfixiei intrauterine”, a declarat Elena Piţian, purtător de cuvânt al Spitalului din Târgu-Jiu. Rezultatul necropsiei a determinat colegiul medicilor şi procurorii să dispună anchete în acest caz, pentru a se putea sancţiona şi culpa medicală. Urmare a acestuia Colegiul medicilor, Direcţia de Sănătate Publică, dar şi procurorii au declanşat anchetele. „S-a depus o plângere din partea familiei Toarnă, s-a înregistrat deja un dosar penal şi vom cerceta moartea suspectă a fătului”, a declarat Camelia Caragea, prim-procuror la Parchetul Tg-Cărbuneşti.

DSP a dispus şi amendarea medicului

Anchetă a fost făcută şi de către Direcţia de Sănătate Publică Gorj: „Vom verifica toate condiţiile igienico-sanitare de la Spitalul din Târgu-Cărbuneşti, având în vedere declaraţiile medicului de gardă, Maria Roibu că nu a avut condiţii pentru a interveni. De asemenea, vom verifica dacă s-a respectat protocolul de trasferare a pacientei, pentru că lipsesc câteva documente sau sunt incomplete. Până acum am descoperit câteva aspecte care vor duce la sancţionarea medicului de gardă, Maria Roibu cu amendă de 1.000 de lei. De asemenea, vom muta ancheta noastră la Serviciul de Ambulanţă Gorj pentru că se pare că bebeluşul a murit pe drum de la Cărbuneşti la Târgu-Jiu, întrucât la spitalul din Târgu-Jiu a ajuns mort. Vrem să vedem ce tip de ambulanţă s-a folosit pentru transferarea pacientei şi ce personal medical, corespondenţa dintre spitale, iar la final vrem să vedem dacă şi la ambulanţă s-a greşit”, a declarat directorul Asp Gorj, Marius Boieriu. Femeia de 31 de ani din Târgu-Jiu venise să nască la Spitalul din Tg-Cărbuneşti prin cezariană, medicul curant recomandându-i o astfel de intervenţie. Medicii de gardă au refuzat să-i facă cezariană, iar la şase ore după declanşarea sarcinii, copilul a fost născut mort.

Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here