Ziua mondială fără tutun, marcată și de CPECA Gorj

1066

În fiecare an, la data de 31 mai, Organizația Mondială a Sănătăţii (OMS) lansează campania de marcare a ,,Zilei mondiale fără tutun”, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile de sănătate asociate fumatului, 2021 fiind anul în care mesajul campaniei constă în angajamentul de renunțare la fumat. Din 2019 până în prezent, și în strânsă legătură cu pandemia COVID-19, milioane de fumători au conștientizat importanța sănătății și riscurile la care se expun prin consumul de tutun.

În acest an, reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), au desfășurat, în perioada 21 – 31 mai 2021, activități de informare, educare și conștientizare cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun, atât în mediul online, cât şi prin participarea directă a specialiștilor, în rândul elevilor de la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, Clubul Sportiv Școlar Târgu-Jiu, Centul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj și Liceul Tehnologic Bârsești, cu respectarea restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. Motto-ul campaniei de anul acesta este „De azi, mă las de fumat!”, iar tema #CommitToQuit.

Concurs pentru fumători
De asemenea, în acest an, pentru marcarea Zilei Mondiale fără Tutun, ANA s-a alăturat campaniei de sănătate și prevenție ,,Renunți și câștigi”, inițiate de Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Campania națională ,,Renunți și Câștigi” își propune sensibilizarea populației generale cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun și este implementată în perioada 21 mai – 11 iulie 2021. Aceasta constă în derularea unui concurs de renunțare la fumat, desfășurat pe o perioadă de 6 săptămâni, timp în care participanții primesc consiliere psihologică gratuită o dată pe săptămână și sunt informați cu privire la efectele negative ale consumului de tutun asupra sănătății. În intervalul 1 iunie – 12 iulie, persoanele participante la concurs trebuie să renunțe la fumat. Marele premiu, pus la dispoziție de inițiator, constă într-o excursie în valoare de 1200 euro.Beneficiile renunțării la fumat: în 20 de minute din momentul în care se renunță la fumat, scade tensiunea arterială și ritmul bătăilor inimii; în 12 ore, scade nivelul monoxidului de carbon; de la 2 la 12 săptămâni, se îmbunătățește circulația arterială și crește capacitatea pulmonară; de la 1 la 9 luni, se îmbunătățește capacitatea respiratorie și tusea tabagică se diminuează; într-un an, riscul de boală coronariană se reduce la jumătate; între 5 și 15 ani de la renunțarea la fumat, riscul de infarct este egal cu al unui nefumător; în 10 ani, scade riscul de cancer pulmonar, esofagian etc; în 15 ani, riscul de boală coronariană este identic cu al unui nefumător; crește speranța de viață odată cu renunțarea la fumat; persoanele care au suferit un infarct reduc cu 50% șansele de a mai avea încă unul dacă renunță la fumat; renunțarea la fumat crește fertilitatea și reduce riscul nașterii premature.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here