Zi liberă după fiecare doză de vaccin anti-Covid

1180

Camera Deputaților a adoptat marți, decizional, proiectul de lege prin care persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată. Proiectul a fost susținut și de către deputatul USR de Gorj, Radu Miruță, a cărui semnătură se află pe acest document.
„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti”, conform propunerii legislative.
Drepturile persoanelor reglementate de acest articol sunt acordate pe baza adeverinței de vaccinare eliberată conform legii.
„Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități”, mai indică sursa citată.
Dispozițiile de mai sus nu sunt aplicate în cazul în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.
Legea merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here