,,Women’s Rights are Human Rights”

1654

Drepturile femeilor sunt drepturile omului
Această convingere se regăsește la punctul 14 în cadrul Conferinței Mondiale a Femeilor (ed. IV, septembrie 1995), în urma căreia a fost adoptată „Declarația de la Beijing”. Parlamentul European a rezervat o serie de evenimente dedicate drepturilor femeilor în prima săptămână a lunii martie. Astfel că joi, 05 martie 2020, s-au aniversat 25 de ani de la „Declarația de la Beijing”, iar duminică, 08 martie 2020, s-a sărbătorit Ziua Internațională a Femeii.
În acest sens, Ambasadorii Juniori ai Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, împreună cu Ambasadorii Seniori, au decis să marcheze aceste evenimente printr-o întâlnire informală, tocmai pentru a celebra această zi deosebită. Într-o atmosferă extrem de relaxantă și prietenoasă, gazdă fiind Muzeul Județean, Juniorii au invitat doamne din mai multe domenii de activitate din orașul Târgu – Jiu, pentru a pune în discuție tema discriminării dintre sexe sau, mai precis, egalității de șanse.
S-a discutat despre progresul în ceea ce privește egalitatea între sexe în ultimii 30 de ani, precum și provocările pe care ni le rezervă viitorul. O altă idee adusă în discuție de doamnele prezente a fost aceea a drepturilor egale, oportunități și acces la resurse, împărțirea egală a responsabilităților în familie, un parteneriat armonios între femeie și bărbat fiind cruciale pentru bunăstarea lor, a familiei lor, dar și pentru consolidarea democrației. Conform mesajelor transmise de doamnele participante la acțiunea – sărbătoare, acestea doresc emanciparea femeilor și participarea lor deplină la baza egalității în toate sferele societății, incluzând participarea la procesul de luare de decizii și acces la putere, acestea fiind fundamentale pentru realizarea egalității, dezvoltării și păcii în lume. În urma dialogului liber avut timp de aproape două ore, doamnele au dorit să scrie mesaje despre importanța femeii în societate, mesaje pe care Ambasadorii Juniori și-au luat angajamentul că o să le transmită Parlamentului European, cu ajutorul europarlamentarilor români care au răspuns afirmativ invitației de a participa la întâlniri cu elevii C.N.T.V.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here