Viața ca o poveste – Cadoul

985

Când spui ,,zi de naștere” în minte-ți vin, nostalgice, frânturi ale petrecerilor încărcate de cadouri, glume și voie-bună… Dumitru e un om înalt, domol, cu vorba blajină…bate la 60 de ani… ce-i drept, încă neîmpliniți … E un om ,,bun să-l pui la rană”, așa cum spune o vorbă din bătrâni păstrată; un om care a trudit o viață… Munca i-a ocupat tot timpul și nu a simțit niciodată că ar lipsi ceva! Până acum. Peste numai două zile – împlinește acei 60 de ani, dincolo de care, totul se numără mai greu, mai cu chibzuială, iar vârsta începe să capete greutate…

De ziua lui, se trezise devreme, așa cum era obișnuit de o viață. În timp ce lua micul-dejun, gândurile îi alergau, fără țintă… Era o zi ca oricare alta… și totuși, avea sentimentul că, ceva se schimbase… sau era pe cale să se schimbe… Oare ce ? Urma să fie sărbătorit… Prietenii săi, majoritatea colegi de muncă, aveau să vină, ,,după orele 18” așa cum scrisese în invitațiile trimise modern pe e-mail. Zâmbi… se uită involuntar la ceas… timpul trecea parcă mai repede! Aproape întârziase! Nu i se întâmplase asta niciodată – de ce azi? Înhăță sacoul verde, de pe spătarul scaunului, geanta și ieși în fugă… După ce cobori în trombă trei – patru trepte, realiză că uitase să încuie ușa… ,,Asta chiar era culmea!”… ,,Ce se întâmplă cu el?”… Reurcă treptele, introduse cheia în broască… o răsuci… o dată, de două ori… o încercă… coborî mai liniștit… Pe drum, nu încetă să se mire… Parcă privea totul de undeva din afară! Era efectul vârstei, al stresului sau… și pentru prima dată în 40 de ani nu trecu pe la chioșc să ia ziarul. Noroc cu nea Ilie că îl strigă… ,,Era, clar, ziua surprizelor !…” Ajuns în birou, porni calculatorul… doar în fața monitorului, atenția i se păstra întreagă… Până primi telefonul. Se așeză mai bine în scaun, încercând să priceapă ceea ce tocmai auzise și mintea lui refuză să înțeleagă: Fratele sau Alexandru, văduv cu un copil, murise… un accident stupid…
…….
Amalia avea doar 10 ani… O fetiță micuță, blonduță și foarte cuminte. Locuiau în alt oraș… Veneau pe la el, în vacanțele fetiței, când și Alexandru își lua concediu….
Înțelese… viața lui era pe cale de a lua o alta turnură… Contramandă petrecerea… le expuse, în puține cuvinte – prietenilor de-o viață – motivul.
Oamenii rămaseră fără replică – simțiseră răscrucea… înțeleseseră hazardul sorții… câțiva îl încurajară… Făcu demersurile necesare… Când totul fu gata, luă copilul acasă; își luă și concediu… În noaptea aceea nu dormi… Nu știa nimic despre creșterea și nevoile unui copil! Nu avusese familie…
Dimineața o găsi pe Amalia în bucătărie pregătind o omletă… ,,Nu trebuie să îți faci griji“, ,,unc”…tată,” rosti ea… ,,Știu și eu să fac câte ceva; de foame nu murim, sigur”.
Nu-i răspunse. Amalia continuă să îl privească, întrebător, dar cu înțelegere… Rămase uluit: copilul era matur- o maturitate căpătată prin suferință… Iar el… ei, bine, el fusese ales să îi redea Amaliei zâmbetul copilăriei! Rezolvă cu școala… era una în apropierea locului său de muncă. Plecau dimineața: un om înalt de vârstă mijlocie – ținând de mânuță o fetiță mică cu codițe blonde … O lăsă la școală și o aducea la el după terminarea orelor… copilul își făcea lecțiile cuminte, apoi, desena…
După-amiezele îi surprindeau în scurte plimbări prin parc, la piață, în magazine…
Bucătărind, și râzând în hohote când una scria în cartea de bucate și alta ieșea în cratiță… Descifrând probleme…
Citind și comentând pe marginea unei cărți… Amalia în gură cu mii de-ntrebări, iar Dumitru cu răbdare pentru fiecare răspuns… Sfârșitul anului școlar aduse un premiu 1 Amaliei pentru învățătură iar lui Dumitru, bucuria de a o vedea fericită!
Privind-o apropiindu-se, radioasă, înțelese: de ziua lui, primise de la viață, tot ceea ce-i lipsise: o responsabilitate și un cadou și acestea purtau un nume – Amalia.
Viața înseamnă suișuri și coborâșuri, zâmbet și lacrimă. Poate fi o adevărată provocare însă e totodată și împlinire! Depinde doar de noi, să-i aflăm scopul și să o trăim frumos dăruind altora și prin aceasta și nouă înșine – fericirea!
Doina Pînișoară Dafincescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here